Politica obscura si imprevizibila

E politica romaneasca transparenta? Intr-un sens, da. Cunoastem numele actorilor importanti, institutiile pot fi accesate – cu mai mult sau mai putin succes – de fiecare cetatean, mizele angajarii publice sunt facute si ele cunoscute. Etc. Etc. Mult mai putin transparente sunt in schimb strategiile actorilor si pozitionarile lor in retelele partidelor. Recentele evolutii din sanul PSD ilustreaza foarte bine aceasta lipsa de transparenta a politicii romanesti.

Demisia premierului a fost timp de 48 de ore subiectul principal al discutiilor publice, din interiorul sau din exteriorul partidelor. Problema este ca, in afara lui Adrian Nastase, nimeni nu a inteles despre ce demisie este vorba. Despre demisia din functia de prim-ministru? Despre abandonarea functiei de presedinte al Partidului Social Democrat? Despre refuzul de a se angaja in viitoarea competitie pentru functia de presedinte al Romaniei? Interogati de jurnalisti, lideri marcanti ai PSD, ministri, consilieri ai primului-ministru erau incapabili sa spuna, in fraze clare si distincte, despre ce este vorba. Ce se afla in joc? Presedintele Iliescu s-a aratat chiar iritat de intrebarile jurnalistilor care cautau sa lamureasca o problema pe care nu ei o definisera. Interventia tardiva a premierului Nastase nu a limpezit deloc lucrurile. Stim acum doar ca demisia nu se va produce, dar nu stim despre ce demisie a fost vorba.

Aceasta obscuritate i-a incurcat atat de tare pe colegii domnului Nastase incat ceea ce ei au putut articula a fost mai degraba propria obscuritate. Nesiguri in privinta mizelor si aparent complet neinformati, politicienii PSD au fost incapabili sa spuna cum privesc prezentul si viitorul propriului partid. E implicata aici, de buna seama, o trasatura mai generala a politicii romanesti. Stim, cum spuneam mai sus, care sunt actorii importanti, dar nu stim cum interactioneaza ei in sanul propriei formatiuni politice. Si nu o stim pentru ca politicienii romani prefera secretul. Ei nu indraznesc sa afirme public cum anume se plaseaza in partidul din care fac parte. Centralismul organizarii partizane si frica asumarii unor pozitii independente in sanul propriei organizatii vin probabil din logica de articulare a partidului comunist. Dar este oare ambiguitatea pozitionarii unui om politic doar un accident al relatiei cu Vechiul regim? Inclin sa cred ca nu. Oamenii politici din Romania, dincolo de sensibilitati si afilieri, refuza in mod programatic sa asume o viziune politica. Cine nu vrea sa isi defineasca insa identitatea in termeni coerenti nu are la indemana decat oportunismul pentru a-si asigura o pozitie in retelele de partid.

Momentele de criza sunt, de aceea, traite dramatic. Revenind la cazul PSD-ului, s-a putut observa cu usurinta ca rezultatul alegerilor locale a creat haos. De ce? Exista desigur lecturi ale acestor alegeri locale care pot crea impresia ca rezultatul a fost favorabil si PSD-ului, si PNL-ului, si PD-ului si Aliantei PNL-PD. Termenul de referinta ales este decisiv in interpretarea rezultatelor. Pentru membrii PD, e evident ca referinta cea mai avantajoasa este competitia pentru doua mari primarii, cea din Bucuresti si cea din Cluj. Pentru PSD, numarul total de primarii castigate sau numarul consiliilor judetene controlate vor fi referinte mult mai interesante decat altele. La fel, pentru PNL, castigarea unor pozitii in raport cu 2000 poate fi discursul care sa ii puna in evidenta progresul politic. Pana si cvasi-inexistenta Alianta D.A. poate fi scoasa castigatoare, daca voturile date separat PD si PNL la consiliile judetene se aduna la nivelul tarii. Multidimensionale, rezultatele de la locale puteau fi exploatate de toti acesti actori politici. Ei bine, doar PSD a esuat in formularea propriei interpretari avantajoase a rezultatului de la locale. Doar PSD a parut ca traieste un esec masiv. Sa insemne asta ca PSD este cel mai putin pregatit sa-si (re)produca propria interpretare? Aceasta concluzie ar contrasta cu ceea ce s-a avansat in ultimii patru ani in legatura cu partidul lui Adrian Nastase. intr-adevar, atat PSD, cat si adversarii sai au sustinut cu insistenta ca partidul dirijat de Nastase este foarte bun la capitolul comunicare, ba chiar ca PSD are resurse si ambitii nelimitate de manipulare a opiniei publice.

Nu cred insa ca este vorba de o problema de comunicare. Avem de-a face cu o problema politica mult mai substantiala. PSD ilustreaza in mod exemplar incapacitatea partidelor de la noi de a-si defini constitutia politica. Obscuritatea si secretul se nasc de aceea din lipsa de substanta, si nu dintr-o inteligenta superioara, capabila sa discearna ce trebuie si ce nu trebuie infatisat in public. Modificarile de pozitie si schimbarile strategice sau de personal sunt de aceea rezultate ale unei vointe arbitrare a liderului. Cum PSD traieste sub autoritatea a doi lideri – premierul Nastase si presedintele Iliescu – imprevizibilitatea acestui partid e mai mare decat in alte cazuri. Asa cum s-a putut observa in ultimele zile, PSD este tentat de reforma doar atunci cand relatia dintre cei doi lideri este tensionata. Iar relatia e tensionata pentru ca Iliescu si Nastase vor trebui sa-si schimbe pozitiile institutionale in toamna. Unul dintre ei nu mai poate fi presedinte, celalalt nu vrea sau nu stie daca poate deveni presedinte. Amandoi vor sa controleze partidul care i-a propulsat in pozitiile detinute acum si care ar trebui sa le sprijine actiunile viitoare. Acordul la care au ajuns pana la urma Nastase si Iliescu este o afacere de partid, si nu – asa cum indica declaratia de joi a primului ministru – o afacere de stat, care ar privi pregatirea pentru integrarea in Uniunea europeana sau grija pentru bunastarea cetatenilor. Dar, ca si in alte cazuri, trebuia inventata o formula generoasa si obscura care sa mascheze miza reala a relatiilor dintre cei doi politicieni.

Cristian Preda este analist politic si profesor la Scoala de Stiinte Politice si Administrative