Politica si consensul la integrarea in UE

Declaratia politica semnata de majoritatea partidelor care anunta ca isi insusesc strategia de dezvoltare economica a Romaniei cu scopul integrarii in Uniunea Europeana este un demes care reprezinta un moment de responsabilitate politica. Dar cel mai important test pe care aceleasi partide il au de trecut este acela ca semnatarii declaratiei sa si dovedeasca faptul ca vor aplica aceasta strategie. Astfel, dincolo de orice declaratii, clasa politica din Romania ar putea dovedi ca este matura si competenta. Fireste ca momentul in sine constituie un eveniment in viata noastra politica. ai asta pentru ca, indiferent de optiuni doctrinare, de pozitii si atitudini fata de reforma si cum ar trebui ea sa se desfasoare, liderii partidelor anunta ca sunt pentru integrarea efectiva a Romaniei in randul tarilor occidentale. Ca vor in UE, ca si in NATO, este o chestiune indubitabila pentru aproape toate formatiunile politice de la Bucuresti. Numai ca demersurile lor explicite, mai exact diferenta dintre cuvintele oficiale si actiunile concrete, de multe ori se contrazic si lasa loc scepticismului in cazul angajamentelor politice. Partide de toate culorile, cu vederi diferite despre cum anume se face reforma spun ca vor ca strategia pe care au semnat-o saptamana trecuta si care acum este pe drum spre Bruxelles sa fie firul rosu pe care Romania il parcurge pentru ca, in 2007, Bucurestii sa fie una dintre capitalele Uniunii Europene. Nimic mai demn de apreciat. Ca Ion Iliescu alaturi de Ion Diaconescu si Emil Constantinescu, ca Petre Roman alaturi de Mircea Ionescu Quintus sau Corneliu Vadim Tudor anunta ca isi insusesc aceasta strategie este un eveniment. Dar totul este ca, indiferent de cine va conduce tara si cine se va afla in Opozitie in urmatorii sapte ani sa constientizeze faptul ca nu un partid sau o coalitie, nu anumiti lideri politici, ci Romania a fost invitata sa negocieze integrarea pentru ca, odata pregatita, sa si ajunga membra a Uniunii Europene. Asta inseamna ca tintele propuse de strategia economica trebuie nu doar sa fie asumate de toate guvernele care vor urma in acesti ani, dar ca ele trebuie, tot in acest iterval care urmeaza, sa si fie atinse. Scepticismul in privinta partidelor care si-au pus semnatura pe documentul la care ne referim vine din experienta pe care o au aceste partide de a se indeparta de prioritatile cu-adevarat importante. Astfel, actuala coalitie a dat suficiente semnale cinice ca are alte prioritati, mai aproape de interesul imediat si personal de partid, decat cel pe care l-a anuntat in momentul formarii Cabinetiului Isarescu, daca ar fi sa luam ca reper doar actuala situatie a relatiilor dintre formatiunile guvernamentale. Mai exact, criza recenta a coalitiei a demonstrat ca este mai important pantru aceste partide un portofoliu sau indeplinirea unor programe proprii de partid decat ca strategia sa ajunga la Bruxelles intr-un climat de stabilitate politica indiscutabila. Liderii coalitiei au considerat ca este nevoie de o evaluare a actului guvernarii, dar nu pentru imbunatatirea reala a administrarii reformei, ci in sensul oportunitatii iesirii de la guvernare. La randul sau, Opozitia, mai cu seama PDSR, a considerat, pana la semnarea acestui document, ca trebuie sa spuna intotdeauna “Nu” la masa negocierii cu partidele de la Putere. Dar, in acelasi timp, PDSR a inteles ca ascensiunea consistenta si constanta in sondajele de opinie i-ar putea aduce nu doar Puterea, dar l-ar putea aduce pe partidul condus de Ion Iliescu in situatia de a gestiona integrarea in Uniunea Europeana, adica la masa negocierilor cu cancelariile occidentale, unde nu da bine sa spui tot “Nu”. Asa se face ca, imediat dupa Bruxelles, PDSR a ajuns sa dea declaratii care mai de care mai oficiale, adoptate de foruri tot mai largi in partid, potrivit carora integrarea in Uniunea Europeana este o prioritate pentru acest partid, ca regimul proprietatii trebuie reglementat. In plus, PDSR a lasat deoparte tonul incriminator la adresa Occidentului, mai ales la adresa organismelor internationale financiare, si a clamat importanta strategiei in forta. Dincolo de orice scepticism, este important insa faptul ca premierul Mugur Isarescu a reusit sa obtina acest consens al partidelor aflate in plina campanie electorala pentru semnarea acestei declaratii. ai mai este important faptul ca, din 1995, cad la Snagov aceleasi partide au realizat consensul pentru elaborarea unei astfel de strategii de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, liderii politici au consimtit ca interesul national poate duce si dincolo de bancile parlamentare, unde opozitia si puterea sunt doua ape care “circula” pe contrasens. Daca declaratiile sunt consemnate cu fast de putere, oricare ar fi ea, poate ca a sosit momentul ca formatiunile aflate, de inteles, intr-o permanenta competitie, sa lase deoparte scopul declarat de a ajunge ele insele pe locul intai (in cazul nostru, la Bruxelles) si sa conduca Romania (cu economia si societatea ei) catre aceasta linie de sosire. Indiferent de ce anume vor face aceste partide, daca se vor afla fie la putere, fie in opozitie, politicienii trebuie sa-si noteze in agendele lor ca nu doar optiunile lor de partid ii mandateaza sa gandeasca integrarea in UE ca pe un exercitiu de guvernare, ci electoratul este cel care, in sondajele de opinie, indica faptul ca Uniunea Europeana, ca si NATO, sunt tinte pentru fiecare dintre noi.