Sfarsitul de noiembrie inseamna printre altele si implinirea unui an de la ultimele alegeri parlamentare si prezidentiale. Nu stiu daca ar trebui sa fie aniversare, prilej de bilanturi luminoase sau ocazie de punere a cenusii in cap, avand in vedere ca preocuparile alegatorului anonim, dar si ale alesilor preocupati sa fie absenti sunt cam altele si, aproape sigur, nu includ voioase aduceri aminte despre noiembrie 2004.
Anul trecut, la ceas de toamna tarzie, putin peste cinci milioane de cetateni maturi (restul au ales sa pastreze o “silenzio” civica) au trimis in opozitie un premier aproape sigur ca va fi presedinte, alegand pentru dealul Cotrocenilor un politician lansat printr-o retragere – inclusiv acum greu de inteles – purtat pe valul lacrimilor proprii, dar si a dorintei secrete a alegatorilor ca, dupa patru ani de social-democratie PSD (cu toate naravurile, apucaturile, moravurile, bunele si relele aferente) in urmatoarea “rotatie” sa aiba parte de un alt fel de a face politica.
Este adevarat, in noiembrie 2005 se face un alt fel de politica, dar stilul, surprizele, deznodamintele se inscriu aproape exclusiv in registrul tragicomic.
De exemplu, luam situatia cea mai proaspata si mai de sezon, in care Parlamentul se opinteste de ceva vreme sa aprobe bugetul de stat. Lipsa de masuri coercitive pentru chiulangii (pare-se ca, dupa un vechi obicei romanesc, ca sa ai rezultate trebuie sa fi strans cu usa) a facut ca Legislativul – cea mai larga posibil expresie a democratiei – sa nu insemne decat un lung sir de sedinte suspendate, de justificari naucitoare, de adunat cu arcanul, de olimpiada a chichitelor si pustismelor, de parca la Palatul Parlamentului deputatii si senatorii traiesc o adolescenta tarzie si furtunoasa.
Asijderea, avem, evident un alt fel de putere. Dupa mustrarile parintesti sau contrele mai incrancenate din spatele usilor inchise, despre care, cand aflai, puteai considera ca ai dat lovitura, vedetele politice ale actualului sezon au ales sa-si faca simtita prezenta si opiniile intr-un stil mult mai fierbinte si mai dramatic.
Presedintele il asteapta la cotitura pe premier, veselindu-se de cate ori ii pune piedica. Premierul, intre timp ceva mai calit de atat trimis in corzi, isi jura-n barba razbunare. Noutatea este ca reverberatiile inflameaza amarnic partidele din “off” si principalii combatanti, obositi de atatea meciuri sau constransi de sobrietatile constitutionale, isi asigura ecouri in galeriile sustinatoare. In ultima vreme, dupa atatea zbenguieli, este chiar de bon ton sa te arati calm si rational si sa-i lasi pe diversii fideli sa-si verse of-urile, in numele tau.
Daca chipul puterii s-a schimbat este musai ca si opozitia sa arate altfel. Si asta este o mare problema pentru cei care guverneaza. Cum sa nu fie, cand cantitativ si chiar ca influenta, PSD ramane cel mai important partid, profitand din plin de stangaciile si copilarelile coalitiei. Nu ca nu ar fi si PSD lipsit de asemenea stangacii si copilareleli. Ion Iliescu, singurul politician in viata care se poate considera institutie sta intr-o tacere imbufnata. Adrian Nastase, duce lupte grele la Camera si vechea garda a intrat, aparent, in conservare. Deci, un context favorabil reformei. In schimb, in partid a murit revolutia binelui, din motiv ca pe undeva, cineva si-a dat seama ca marile idealuri devin realitate urmand o cale mult prea abrupta. In compensatie, se poarta dialogurile social-democrate, bratarile de cauciuc, solidarizarea cu sefi locali care au dezagremente cu justitia.
Dupa un an, se poate constata ca, de fapt traim in aceeasi eterna tranzitie primavaratica, unde tonurile inalte tin locul argumentelor, unde smecheria este considerata abilitate rodata si unde, in general, amatorismul este cea mai in voga filosofie de viata.
Indira Crasnea este sefa Departamentului politic de la Agentia de presa Mediafax
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.