Politică
Actele de abuz și ineficiența managerilor numiți politic au făcut din Poștă o „gaură neagră“ de 121 de milioane de euro
Dan Mihai Toader, fostul director general al Poștei Române în perioada 2005-2008, și alte trei persoane din fosta conducere a companiei au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu re...
Rezultatele controalelor de la spitalul din Ploiești: amenzi de 38.000 de lei, închiderea unei clădiri și posibilitatea ca managerul spitalului să fie demis
„Managementul defectuos și iresponsabil care nu s-a uitat deloc la pacient“ a fost principala cauză pentru situația de la spitalul din Ploiești, a spus ieri Raed Arafat, secretarul de stat d...
Radu Ghețea merge și mâine la discuții cu senatorii. Azi e rândul lui Andrei Stamatian, prim-vicepreședintele băncii
Radu Ghețea, președintele CEC Bank, Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere din BNR, și ministrul finanțelor Daniel Chițoiu s-au prezentat ieri în fața Comisiei de buget-finanțe d...
Băsescu: Prin Ordonanța privind organizarea Camerelor agricole se încearcă politizarea acestora
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a retrimis la Parlament legea privind aprobarea OUG 58/2013 privind organizarea Camerelor pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rura...
Băsescu, despre amânarea accizei la motorină: Nu mă satisface, dar arată că putem construi dialog
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a luat notă de declarația premierului și de informarea pe care i-a făcut-o anterior anunțului că este dispus să renunțe la acciza pe motorină...
Băsescu: Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că a promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014.
Ponta: a venit timpul să ne uităm la toate punctele cardinale în relațiile externe, chiar dacă suntem parteneri fideli UE
România trebuie să își asume planuri pe termen mediu și chiar lung de acum încolo, după ce între 2008 si 2012 a fost complet lipsită de ambiții externe, și să se uite în toate cele patru pun...
Cazul terenului cumpărat de Ioana Băsescu prin credit de la CEC: Parlamentarii au decis înființarea unei comisii de anchetă
Conducerea Parlamentului a decis, luni, înființarea Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziția unui teren în județul Călărași de către Ioana Băsescu, hotărârea urmând să fie supusă m...
Președintele CEC Bank și șeful Direcției Supraveghere din BNR răspund azi în fața Comisiei senatoriale de buget-finanțe care evaluează managementul băncii de stat
Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere din BNR, a confirmat că se va prezenta astăzi în fața Comisiei de buget-finanțe din Senat care l-a convocat alături de președintele CEC Ban...