Grupul polonez Selena, cu activități în producția de spume poliuretanice, a plătit 13 milioane de lei (circa 3 milioane de euro) pentru preluarea integrală a firmei Euro MGA Product, afacere fondată de omul de afaceri Romeo-Jean Cosac.
Tranzacția, care a fost anunțată de Ziarul Financiar la începutul acestui an, nu va integra cele două firme în primă fază, acestea urmând să funcționeze ca două entități juridice separate.
“Planurile noastre pe termen imediat sunt de a aduce pe profit firma (Euro MGA – n.red.) și de a o integra în grupul Selena”, a declarat Dorin Spătaru, administrator al Selena România.
Pentru anul 2012, reprezentanții companiei estimează că cifra de afaceri a Euro MGA va crește cu circa 90% comparativ cu anul anterior, până la 15,4 milioane de lei, potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor de la Ministerul de Finanțe. “Principalele elemente care vor sta la baza evoluției pozitive sunt dezvoltarea și diversificarea produselor și creșterea capacității de producție. Totodată, ne propunem să extindem distribuția pentru a asigura o acoperire geografică mai bună”, a spus Spătaru.
Euro MGA și-a mărit vânzările cu circa 49% în primele șase luni, potrivit reprezentanților Selena.
Business-ul preluat de Selena are o fabrică în localitatea Domnești de lângă București, unde se produc tencuieli, adezivi și chituri de rosturi. Anterior, compania a produs și plăci din polistiren și baghete din PVC, care au fost închise în 2009 din cauza crizei. Foștii acționari ai Euro MGA au început și o investiție într-o fabrică de mortare, pe care însă nu au dus-o la capăt, iar Selena intenționează să finalizeze această investiție la Clinceni, județul Ilfov. Reprezentanții companiei nu au precizat valoarea investiției în finalizarea acestei fabrici, însă au spus că unitatea va avea o capacitate de producție de circa 250.000 de tone de produse pe an și va fi pusă în funcțiune la jumătatea anului viitor.
Grupul polonez Selena, listat la bursa din Varșovia, cuprinde 30 de companii în 18 țări, care operează 15 fabrici.