Premierul Victor Ponta se întâlnește astăzi la Beijing cu președintele Chinei Xi Jinping și cu premierul chinez Li Keqiang, având un scop declarat chiar de el: aducerea investițiilor asiatice în România pentru proiecte de anvergură care împreună fac miliarde de euro.
Ponta îi întâlnește, așadar, pe principalii doi lideri politici chinezi ajunși anul trecut în fruntea ierarhiei politice și care, potrivit cutumei, ar urma să țină în mâini frâiele statului pentru următorii 10 ani. Actualul președinte al Chinei a făcut o vizită în România în 2009, la invitația președintelui Băsescu, pe când era doar vicepreședinte.
Ponta se află în aceste zile într-un turneu asiatic care a mai cuprins cuprins Kazakhstan, Uzbekistan și Azerbaijan, dar, de departe, vizita în China este cea mai așteptată, iar scopul premierului a fost explicat cu mai multe ocazii: România caută în țările asiatice investiții pentru mari proiecte, cum sunt reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, construcția barajului Tarnița-Lăpuștești sau cablul submarin România-Turcia.
China, a doua mare economie a lumii, a înregistrat în ultimii 10 ani o creștere economică medie de 10,5% pe an, sprijinită de creditare, investiții publice și exporturi.
Relațiile României cu China au șchiopătat în ultimii 20 de ani, iar deficitul comercial cu această țară este imens, ca, de altfel, deficitul pe care întreaga Europă îl înregistrează cu China.
În timpul ultimulor ani în care la Cotroceni s-a aflat Băsescu și în ciuda declarațiilor publice, relația cu China nu a fost o prioritate pentru România, deși au existat întâlniri la nivel înalt. În 2011, România nu a avut un ambasador în China vreme de zece luni, iar personalul ambasadei nu depășea 20 de persoane.
China a fost „redescoperită“ în vremea crizei când „sursele“ tradiționale de investiții în România precum Austria sau Germania au ridicat piciorul de pe accelerație. Așa s-a ajuns la ideea și, mai apoi, chiar la unele tatonări, ca investitorii chinezi să finanțeze proiecte de anvergură în România precum barajul de la Tarnița-Lăpuștești, de peste 1 mld. euro, de care ar fi interesat concernul chinez Gezhouba Group Company Ltd (CGGC) – una dintre primele zece companii din China din domeniul infrastructurii.
Relațiile de afaceri cu China sunt mai complicate decât par la prima vedere, dat fiind structura de organizare a acestei țări. În China, businessul de anvergură se împletește strâns cu puterea politică. Dacă nu ai relații politice la vârf nu poți spera să faci decât, cel mult, afaceri la nivel mic. China este o piață imensă care, în vreme de criză, a salvat businessul multor companii occidentale cu faimă. Puterea economică a Chinei i-a făcut pe liderii occidentali să închidă ochii la ceea ce, îndeobște, ar considera ca fiind derapaje de la democrație.
Relația Europei cu China este plină de contraste. Pe de o parte Europa are nevoie să vândă pe imensa piață a Chinei.
Pe de altă parte, nu ar vrea să fie „cumpărată“ de China și nici să devină complet o piață de desfacere pentru produsele ieftine ale chinezilor, mai ales că sunt țări europene care înregistrează deficite uriașe în relația cu Beijingul – de pildă Franța care are cu China un deficit comercial de 26 mld. euro anual (40% din întregul deficit extern al Franței).
La vizita pe care a făcut-o în China în aprilie, președintele Franței François Hollande a fost însoțit de 60 șefi de companii și de 8 miniștri și, ca și cancelarul german Angela Merkel în ultima ei vizită la Beijing, a discutat despre afaceri de zeci de miliarde de euro.
România are și ea un deficit uriaș cu China, peste 2 mld. dolari anual, dar cum să surmontezi acest handicap? Sau măcar cum să-l contrabalansezi? Invitând companiile chineze să investească aici, crede puterea politică de la București.
În urmă cu o lună, ministrul Constantin Niță aflat și el în vizită în China anunța că a propus partenerilor chinezi o listă de 7 proiecte în care aceștia să investească, între care reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, barajul de la Tarnița-Lăpuștești, hidrocentrala Nicopole, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Măcin termocentralele Rovinari și Mintia și cablul submarin România – Turcia.
Un scop identic îl urmărește și Victor Ponta care pare mai deschis acestei relații cu China. (În 2007, Ponta s-a căsătorit „civil“ la ambasada României la de Beijing.)
China ocupă locul cinci în importurile României (5,5% din total), dar abia locul 17 la exporturile ei.
Dacă vorbim despre investițiile chineze, sunt foarte multe companii mici aici. Conform datelor Ministerului român de Externe, până la 30 iunie 2012 în România fuseseră înregistrate 10.441 de societăți chineze și societăți mixte româno – chineze. Dar stocul investițiilor chineze în România era de doar 410 mil. dolari, plasând cea de-a doua economie a lumii abia pe locul al 18-lea în clasamentul general al țărilor care au investit în România.
„Dragonul roșu“ este poate cea mai cunoscută investiție a chinezilor.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013