A doua rectificare bugetară din acest an va fi negativă deoarece veniturile sunt sub program, iar guvernul va efectua o analiză la sfârșitul anului și, dacă va constata că Agenția Națională de Ad­minis­trare Fiscală (ANAF) „tot nu funcțio­nează“, vor fi luate mă­suri, a declarat premierul Victor Ponta, între­bat dacă îl va schimba din funcție pe șeful ANAF dacă nu au fost strânși toți banii la buget.

Premierul s-a arătat îngrijorat, în șe­din­ța de vineri a guvernului, de activitatea ANAF care se reflectă în colectarea sub ținte a veniturilor la buget și a solicitat îm­bu­nătățirea performanței instituției, astfel încât până la finalul anului să fie atins nivelul de colectare prevăzut la începutul anu­lui.

A doua rectificare buge­tară din acest an va fi negativă deoarece încasările pre­vă­zu­te sunt mai mici cu aproximativ 3,8 mld. lei, astfel că resur­sele tuturor minis­te­rel­or vor fi mai puține până la sfârșitul anului.

Premierul vrea ca, pentru anul viitor, pro­iectul de bu­get să fie construit pe baza unor estimări „mai realiste“ ale ANAF.

El a asigurat din nou că nu va fi majorată cota unică de impozitare, chiar dacă nu a reușit să „oprească“ televiziunile și oamenii politici din afara guvernului să emită opinii în acest sens.

În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octom­brie, însă de tipul „luăm bani de la unii și dăm la alții“, guvernul neavând niciun „rezervor secret“ de fonduri.

Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de guvern în luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde de lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, și un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folo­si­rea banilor rezervați PNDI către alte proiec­te. Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde de lei la 14,7 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat pen­tru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 mld. lei, prin creșterea veni­tu­rilor la nivelul autorităților locale, dar scă­deri de încasări la bugetul de stat, bu­getul asigu­rărilor sociale și bugetul insti­tu­țiilor finanțate din venituri proprii.

Cheltuielile totale ale bugetului con­soli­dat au fost calculate atunci în scădere cu 978 mil. lei. Liderii USL au vorbit la finalul ultimei ședințe a Uniunii despre varianta reducerii TVA și creșterii cotei unice în contextul discuțiilor legate de construcția bugetară pentru anul 2014.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.10.2013