Premierul Victor Ponta spune că Ministerul Economiei poartă în continuare discuții cu investitori strategici privind preluarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) și în acest sens le-a cerut angajaților să înceteze protestele violente pentru că sperie investitorii care le-ar putea plăti salariile restante.
“Mesajul meu pentru angajații Oltchim este că restructurăm compania, o curățăm de căpușe, asigurăm repornirea și continuăm discuțiile, chiar în zilele următoare, cu investitorii strategici. Cu cât vor ieși mai mult în acțiuni violente, cu atât îi speriem mai mult pe cei care vor să investească, inclusiv băncile. Dacă ei îi gonesc pe toți, ajungem la ce este mai rău. Dacă cei care îi ațâță, Roibu și oamenii lui Boureanu și Videanu, îi pun să iasă în fața combinatului, o să-i speriem cu cei cu bani”, a declarat premierul.
Oltchim este una dintre “bombele” lăsate pe capul actualului Guvern de vechile guverne care au condus România și care au închis ochii la problemele combinatului și le-au pasat de la unul la altul până când combinatul și-a închis porțile, iar angajații au ieșit în stradă. Remus Borza, specialist în insolvențe care a primit sarcina de a restructura Hidroelectrica, aflată în insolvență, este de părere că actualul Guvern va face același lucru, iar Oltchim va intra de asemenea în insolvență imediat după alegerile din decembrie pentru că în prezent este “ținut în viață artificial”.
De mai multe luni de zile salariații Oltchim nu și-au mai primit salariile pentru că fabrica și-a întrerupt activitatea timp de mai mult de o lună din lipsă de fonduri, iar repornirea activității se face cu pași mărunți, în prezent numai 100 din cei circa 3.300 de angajați lucrând în combinat, potrivit sindicaliștilor.
Mai mult, ajutoarele de salarii pe care Guvernul le-a virat către Oltchim în loc să ajungă la angajați s-au oprit în conturile băncilor creditoare, la care Oltchim a adunat restanțe, potrivit lui Ponta. “Putem să-i rugăm, să facem demersuri legale, dar este greu să-i oprim cât timp datoriile vin din trecut.”
La sfârșitul lunii septembrie Oltchim avea restanțe totale care depășeau un miliard de lei, acumulate în urma pierderilor din ultimii ani, care s-au cifrat la câteva sute de milioane de lei pe an.
Aproximativ 400 de salariați de la Oltchim au protestat luni și marți în fața pavilionului administrativ, cerând să le fie plătite salariile restante pentru lunile septembrie și octombrie și ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu și-a onorat promisiunile legate de plata salariilor.
Întrebat de jurnaliști dacă “va cere capul” ministrului economiei Daniel Chițoiu, așa cum a promis Ponta în cazul în care acesta nu va rezolva situația de la Oltchim, premierul a precizat că acesta a repornit unele secții și va continua discuțiile cu investitorii. La rândul lui, Chițoiu spune că a sesizat Parchetul și ANAF în legătură cu suspiciuni de corupție și prejudicii de 6 mil. euro aduse Oltchim în urma “căpușării de firmele din PDL”.
Guvernul a încercat în septembrie să privatizeze combinatul, însă procesul s-a soldat cu un eșec, după ce Dan Diaconescu, câștigătorul licitației, nu a putut să convingă OPSPI că deține cele 45 mil. euro pe care le-a licitat.
După eșecul privatizării acțiunile Oltchim, care în trecut erau una dintre cele mai dinamice, au înregistrat o corecție puternică pe bursă și au atins ieri un nou minim, de 0,515 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea companiei se ridică la 39 milioane de euro.