Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că are “în minte” lista cu viitorii miniștri, că nu a avut timp să discute cu aceștia și că speră să nu fie refuzat, el precizând că marți seară, probabil la ora 21.00, va prezenta lista cu propuneri conducerilor partidelor din USL.
El a precizat că alegerea viitorilor miniștri s-a făcut luând în considerare experiența profesională și integritatea respectivelor persoane.
“Am în minte lista Cabinetului. Azi nici cei care vor fi miniștri nu știu, pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze, pentru că e un moment extrem de special, e un Guvern cu un mandat special, de șase luni”, a spus Ponta.
El a arătat că are o listă a miniștrilor și că marți va trebui să discute cu fiecare în parte și, în mod preliminar, cu decidenții politici ai USL pentru a avea, miercuri, sprijin pentru întreaga listă. “Mâine seară, probabil la ora 21.00, prezint lista propunerilor către conducerilor celor trei partide ale USL, iar miercuri la ora11.00 va avea loc CexN al PSD și structurile similare ale PNL și PC”, a spus Ponta.
El a spus că noul Cabinet va avea 20 de posturi, patru dintre acestea fiind de ministru delegat, fără portofoliu.