Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid și din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspirații, ci a propriilor sale erori.

Ponta a precizat că, dacă Adrian Severin nu înțelege să inițieze aceste demersuri, chiar el va declanșa procedurile în acest sens.

Liderul PSD a spus că, din punctul său de vedere și al partidului, în acest moment, “lucrurile sunt clare”, iar Adrian Severin “a greșit și trebuie să-și asume responsabilitatea politică”.

Victor Ponta a adăugat că își dorește ca ancheta PE să stabilească, dincolo de responsabilitatea politică, orice altă responsabilitate, iar dacă se va dovedi că Adrian Severin este nevinovat, își va cere scuze.