Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanțelor, iar Constantin Niță (PSD) va fi ministru interimar la Economie.

Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcționarea stabilă și eficientă a Guvernului, premierul Ponta a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu.

“Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniștri liberali pentru ministerele în discutie, dar propunerea a fost respinsă de către presedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu dorește să intre în contradicție cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat președintelui Crin Antonescu să propună doi miniștri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, la Ministerul Economiei. Președintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat și în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat.

Urmare a acestei situații, premierul a luat act de demisiile miniștrilor Chițoiu și Gerea și a înaintat președintelui Traian Băsescu, “după consultări în USL”, propuneri pentru ocuparea interimară a celor doua poziții de miniștri.

Astfel, Ponta va prelua conducerea interimară a Ministerului Finanțelor, iar Constantin Niță, ministru delegat pentru Energie, va asigura conducerea interimară a Ministerului Economiei.

“Guvernul consideră necesară evitarea cu responsabilitate a oricărei disfuncționalități în actul de guvernare și evitarea transmiterii unui mesaj care să afecteze credibilitatea instituțiilor publice și care să genereze confuzii în mediul economic și social”, se mai afirmă în comunicat.

Surse oficiale au declarat anetrior agenției MEDIAFAX că Daniel Chițoiu și Andrei Gerea și-au înregistrat oficial demisia din funcția de ministru al Finanțelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuția dintre premierul Victor Ponta și liderul PNL, Crin Antonescu.

Antonescu a stat aproximativ jumătate de oră la Guvern, unde a avut o discuție cu liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chițoiu și Andrei Gerea să își depună “în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis – vicepremier și ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanțe (în locul lui Daniel Chițoiu), Cristian Bușoi – ministru al Sănătății (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanțelor).

Subiecte #guvern#ministri