Întrebat dacă Portul Constanța va trece la Primăria Constanța, Ponta a precizat: “Portul Constanța, pentru că este un loc atât de important pentru România, pentru toată Europa, pentru ceea ce vrem să facem, noua Cale a mătăsii, cred că trebuie să îmbine autoritate locală, autoritate centrală și investitori privați”.
El a vorbit despre listarea la bursă a societății portuare.
“Adică să o listăm la bursă, să avem investitori privați, să avem participație minoritară a Guvernului și participație minoritară a autorității locale. Așa se întâmplă în marile porturi europene și așa funcționează lucrurile bine”, a adăugat Ponta.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, speră ca Victor Ponta să își țină promisiunea privind trecerea a 20% din acțiunile Administrației Porturilor Maritime Constanța la autoritățile locale, deși ministrul Transporturilor se opune, precizând că nu poate să se ia de gât cu ei sau să se împuște.
“Eu am discutat chestiunea cu Ponta, o să văd, la un moment o să vină alegeri, o să vedem dacă le trec aici, o să vedem după aia cine s-a ținut de cuvânt, cum votează lumea. Ce vrei să fac mai mult de-atât? Să mă iau de gât cu ei, să mă împușc? Nu pot să mă împușc. Eu cred că primul-ministru se ține de cuvânt, el așa mi-a spus. La un moment dat vin alegeri, dacă nu ne-am ținut de cuvânt lumea ne penalizează, nu e așa în politică? Dacă vii și spui da, trec portul și nu treci portul, nu te mai votează, înseamnă că i-ai mințit”, a menționat Radu Mazăre.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, dezaprobă inițiativa ca acțiuni ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța să mai treacă la autoritățile locale, susținând că cele 20 de procente deținute de acestea sunt suficiente.
Întrebată în octombrie, într-o conferință de presă susținută la Constanța, ce părere are despre faptul că autoritățile locale doresc mai multe acțiuni la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, Ramona Mănescu a răspuns: “Părerea mea este că Portul Constanța este un obiectiv strategic de interes național și cu asta cred că am spus tot”.
Ulterior, la o nouă întrebare pe acest subiect, ministrul Transporturilor a precizat: “Autoritățile locale au 20%, vi se pare că nu au destul?”. “Ba da”, a venit răspunsul din sală. “Și mie”, a încheiat Ramona Mănescu.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, susținea, în 18 septembrie, că autoritățile locale ar putea primi încă 15% din acțiunile pe care statul le deține la Administrația Porturilor Maritime Constanța, urmând ca alte 15% din acțiuni să fie listate pe Bursă.
“Am discutat cu premierul ca să scoată 15% pe Bursă ca să fie cât mai transparent și 15% să revină Consiliului Local și statul să rămână cu 30%. Aceasta este forma agreată cu premierul pentru moment, vedem după aia cum funcționează. În momentul când statul are 30%, o să fie pe Bursă, o să fie Consiliul Local, o să fie Fondul Proprietatea, totul va fi transparent, nu va mai fi ca acum în coordonare, în subordine, nu se știe, acolo e o situație complicată în portul ăla pentru că cei de la minister consideră că ei sunt în continuare jupâni pe portul respectiv, dar ei, de fapt, nu mai au decât 60%, ei sunt într-o societate comercială, nu e clar, în momentul când pleacă 15% pe Bursă totul e la vedere, că intră sub incidența unei altei legi, a companiilor care sunt listate și nu mai poate să vină nimeni de la minister, cu nu știu ce mandat să ia el, să vadă, să controleze ș.a.m.d.”, declara Radu Mazăre.
În toamna anului trecut, primarul Constanței anunțase că cele 60 de procente deținute de Guvern la Administrația Porturilor Maritime Constanța vor fi împărțite între Primăria Constanța, Primăria Năvodari, Primăria Mangalia și Consiliul Județean Constanța.
În prezent, statul deține 60% din acțiunile APMC, 20% Fondul Proprietatea și 20% Consiliul Local Municipal Constanța.