La doi ani si jumatate de la preluarea portofoliului, Dan Ioan Popescu, fostul ministru al industriei si resurselor ce ocupa acum functia de ministru al economiei si comertului, se recunoaste temporar invins in lupta cu arieratele.
“In privinta realizarii unor tinte precum reducerea arieratelor si creantelor, in aceasta perioada s-a constatat o tendinta de crestere a acestora”, a recunoscut Dan Ioan Popescu intr-un interviu in exclusivitate pentru Ziarul Financiar. Nivelul arieratelor din energie este de aproximativ de 66.000 mld. lei (2 mld. dolari).
Pentru societatile din domeniul energetic, cresterea arieratelor “s-a datorat in special imposibilitatii unor agenti economici, mari consumatori de a-si plati atat facturile curente, cat si restantele acumulate din anii anteriori. Datorita acestei stari de fapt, cat si urmare a conversiei datoriilor unor societati in actiuni si vinderea acestora la pretul pietei (mult sub valoarea nominala), acesti furnizori de utilitati au devenit o banca de creditare a multor agenti economici”, explica ministrul.
Prin neincasarea acestor servicii, societatile din zona productiei de energie electrica si termica si resurse energetice nu au avut posibilitatea de a-si plati obligatiile catre bugetul de stat.
Totusi, potrivit lui Popescu, adoptarea unor acte normative pentru crearea facilitatilor de plata a arieratelor si creantelor a condus la “imbunatatirea ritmului incasarilor si la o diminuare a tendintei de crestere a arieratelor si creantelor in economie”. Practic, acum ministerul lupta sa franeze macar cresterea arieratelor, neputand sa le reduca sau sa le mentina.
In sectorul privatizarii, Dan Ioan Popescu este foarte optimist. Ministrul are ca tinta privatizarea tuturor filialelor Electrica pana la finele lui 2004, in conditiile in care sunt demarate procedurile necesare pentru cinci filiale. Declaratiile ministrului sunt suprinzatoare, in conditiile in care semnarea contractelor de privatizare pentru Banat si Dobrogea este asteptata pentru august 2003. Astfel, e greu de crezut ca toata distributia de energie va fi in maini private in termen de un an si jumatate.
Dar care este stadiul refomei in sistemul energetic in viziunea ministrului?
“In cei doi ani si jumatate, de cand am preluat conducerea Ministerului Industriei si Resurselor, reforma sectorului energetic s-a desfasurat in conformitate cu programul de guvernare asumat de Cabinet”, a spus Dan Ioan Popescu. El a adaugat ca in aceasta perioada a fost inceput “in ritm accelerat, un proces de restructurare si eficientizare pe intregul lant productie – transport – furnizare – distributie energie electrica si termica”.
Luna trecuta, Ziad Alahdad, pe atunci reprezentant al Bancii Mondiale la Bucuresti, estima ca tarifele mici si facturile neincasate au produs pierderi de peste 1 mld. $ in 2002 in sectorul energetic romanesc. Pierderile si subventiile din sistemul energetic au scazut ca pondere in Produsul Intern Brut de la 4,8% in 2001 la 2,5% in 2002.
In ceea ce priveste privatizarea marilor companii din sector, precum SNP Petrom, Distrigaz Nord si Sud, Electrica Banat si Dobrogea, ministrul sustine ca pe intreaga derulare a procesului de restructurare si privatizare a sectorului energetic, reprezentantii Guvernului, ministerului si ai OPSPI “sunt intr-un continuu dialog cu organismele financiare internationale”, iar actiunile, termenele din calendarul de privatizare sunt convenite cu aceste organisme. Potrivit lui Popescu, privatizarea este in graficul convenit cu aceste institutii, cu toate ca aceleasi insitutii au pledat in mod repetat pentru accelerarea privatizarii.
In urma restrucuturarilor din sistem, personalul din sectorul energetic s-a redus in ultimii doi ani cu 15.987 persoane.In cursul acestei campanii de reorganizare, spune Popescu, din Termoelectrica, principalul producator intern de energie electrica si termica, au fost externalizate in doua etape centralele de interes local, 7 centrale de termoficare si 9 centrale electrice de termoficare.
Potrivit ministrului, activitatile de reparatii si intretinere au fost externalizate de la Hidroelectrica (prin aparitia Hidroserv), Electrica, Petrom sau functioneaza intr-o structura independenta in cadrul companiei, asa cum e cazul Termoserv in cadrul Termoelectrica. adrian.mirsanu@zf.ro