Porsche Bank, singura banca specializata pe credite auto de pe piata locala, estimeaza ca va reusi sa obtina profit incepand din 2007.
Banca si-a inceput activitatea anul trecut si are in prezent active in valoare de 29 de milioane de euro.
“Anul viitor preconizam ca vom ajunge la break-even, pentru ca in 2007 sa trecem pe profit”, a declarat Sorana Baciu, vicepresedinta Porsche Bank.
Banca ofera finantari persoanelor fizice si juridice pentru a sprijini achizitiile de autovehicule din cadrul grupului Volkswagen.
Porsche Bank a lansat in urma cu cateva saptamani doua noi produse: Depo-Credit si Internet Banking.
“In ceea ce priveste Depo-Credit nu avem foarte multi clienti in prezent, deoarece am lansat acest produs financiar in cadrul Salonului International Auto Bucuresti de anul acesta, dar speram sa avem 5.000 de clienti la un an de la lansare”, a explicat Baciu.
Depo-Credit este un mix intre un produs de creditare si unul de economisire pentru persoanele care vor sa achizitioneze un autoturism nou, dar nu au bani de avans.
Grupul financiar Porsche, din care fac parte: Porsche Leasing Romania, Porsche Broker Asigurari si Porsche Bank Romania, estimeaza finantarea in acest an a 14.000 de unitati.
“Ritmul de crestere al vanzarilor de autoturisme pe piata romaneasca din 2006 nu va fi la fel de mare precum cel din anul acesta. Daca piata romaneasca va inregistra o crestere de 5%, preconizam ca vom depasi 15.000 de unitati finantate”, a explicat Bogdan Apahidean, general manager Porsche Leasing Romania si Porsche Broker de Asigurare.
Porsche Bank are un capital social de 9,8 mil. dolari si este detinuta in proportie de 99% de Porsche Bank AG Salzburg.