Porta magica este o colecție a Editurii Nemira în care au apărut câteva zeci de cărți despre ezoterism, gândire magică, societăți secrete, inițieri și mari inițiați ai timpului nostru, texte despre gnoze și experimente alchimice. Dintre titlurile relativ recente, semnalăm:
Renée Weber – În căutarea unității. Dialoguri cu oameni de știință și înțelepți. Traducere din limba engleză de Vlad Lupescu
Renée Weber ne conduce într-o odisee spirituală însuflețită de dialog prin universul științei, dar și al conștiinței, al misticii. Între ele există oare o graniță bine definită sau este doar o chestiune de perspectivă? „Călătoria m-a purtat, prin rețeaua «liniilor de univers» ce își au începutul în Big Bang, către oamenii de știință și înțelepții care ocupă o poziție centrală în dialogul cu cosmosul. În paginile care urmează ei vor exprima o poziție, uneori factuală și reținută, alteori speculativă și intuitivă, față de problema care animă această carte, și anume posibilitatea unei sinteze între două tipuri de abordare a universului.“
„Mi-am pus întrebarea privitoare la ce ar putea învăța unul de la altul omul de știință și misticul. Un anumit răspuns s-a ivit într-un chip mai degrabă personal, sugerându-mi că, așa cum, familiarizându-se cu mistica, știința poate deveni mai profundă, mistica poate fi la rândul ei lămurită prin știință.“
Un principiu pe care David Bohm îl enunță cu claritate în paginile acestui volum: „Puteți rezolva problema (unificării legilor lăuntricului și exteriorului) doar dacă acceptați premisa că, într-un anumit sens, omul este o mică imagine a universului și, prin urmare, ce este omul reprezintă o cheie pentru ce este universul”.
De altfel Bohm este un bun exemplu de om de știință care înțelege și apreciază relația dintre știință și mistică. Toți oamenii de știință pe care îi prezint în carte acceptă într-o oarecare măsură maxima hermetică. Este ceea ce îi face oameni de știință ai mecanicii post-cuantice, reprezentând o parte a fondului lor comun cu misticii și sugerând reemergența, într-o formă modernă, a vechii relații dintre cele două abordări. Dar, dacă există cu adevărat o asemenea relație, este o chestiune pătrunzătoare care necesită o privire mai atentă asupra diferențelor și similitudinilor dintre știință și mistică.
Deosebirea cea mai evidentă este metodologică. Știința este cantitativă, mistica este calitativă. Știința are o metodologie riguroasă și formalizată – matematica. Metodologia misticii este meditația. Știința caută să domine materia grosieră, mistica – materia subtilă despre care se spune că ar avea legi proprii, asemănătoare celor din știință.
Știința a ajuns la o cunoaștere impresionantă a proceselor interne ale materiei și energiei. Tradiția esoterică – mai ales în Orient, unde s-a contopit cu cea mistică – ne-a oferit Upanișadele și învățăturile lui Patanjali, Buddha, Nagaijuna ș.a., descrieri amănunțite ale materiei subtile care alcătuiește trupurile lăuntrice ale oamenilor, câmpurile energetice sau, folosind cuvântul învechit, „aurele”. În paginile de mai jos, materia subtilă va reapărea în teoriile unui fizician din secolul XX.
… în starea sa alterată de conștiință, misticul a învățat să-și armonizeze realizarea cu materia subatomică din care este alcătuit. În acest proces el se așază în planul structurii profunde a naturii, unde regula este fluxul și transformarea. După cum arată mecanica cuantică, așa operează materia la nivelul microscopic, spre deosebire de nivelul macroscopic, la care funcționăm mai mult ca niște elemente separate și izolate, înțepenite în rețelele carteziene spațio-temporale și inflexibil atașate de șabloane și de individualitățile noastre mărginite de timp.
Nu renunțăm și nu ne reînnoim în fiecare clipă precum cuantele, precum ne îndeamnă misticii – viețuind în ceea ce Buddha numea curgere neîncetată. Misticul, un adevărat alchimist, împacă nivelul microscopic cu cel macroscopic, desfășurându-și psihologic existența în maniera apariției, manifestării și disoluției fiecărei particule de materie subtilă și energii. El poate să renunțe și să moară în fiecare clipă, renăscând astfel mereu. Pe scurt, el trăiește în prezentul etern, asemenea călugărului medieval care a spus: „Cine moare înainte de a muri nu moare atunci când moare.”
Interesant este că tipul acesta de viață are atât susținerea înțelepților, cât și a oamenilor de știință intervievați, deși motivele lor nu sunt întotdeauna aceleași…
Robert Ambelain – Adam, zeul roșu. Traducere din limba franceză, note și cuvânt-înainte de Vlad Sauciuc. Prefață de Serge Caillet
Două vechi doctrine occidentale, ambele izvorâte din tradiția religioasă iudeo-creștină sunt analizate, în esență și în detaliile lor, într-o carte bine cunoscută tuturor celor pasionați de ezoterism. Adam, zeul roșu dezvăluie doctrina atribuită Rozi-Crucienilor medievali și doctrina luciferiană.
„Ocultist și gnostic la începutul vieții, ocultist și gnostic în felul său, până la ultima suflare, în ciuda a numeroase rectificări, Robert Ambelain a fost omul unei permanente experiențe spirituale, de-a lungul căreia nu s-a despărțit niciodată de rugăciune.“
Robert Ambelain, unul dintre cei mai importanți ezoteristi francezi din a doua jumătate a secolului XX, s-a născut la Paris, pe 2 septembrie 1907.
Inițiat în francmasonerie și martinism încă din anii tinereții, a organizat și a condus de-a lungul vieții numeroase ordine și societăți inițiatice. A fost Mare Maestru și Mare Hierofant al Ordinului Masonic Egipteam de Memphis-Misraim, căruia i-a dat o dimensiune internațională. În 1985, a revitalizat Ritul Scoțian Primitiv și Ritul lui Cerneau. În anii de clandestinitate din cel de-Al Doilea Război Mondial a readus la viață Ordinul Aleșilor Coen, iar apoi a înființat, în 1968, Ordinul Martinist Inițiatic, pe baza unei vechi filiații ruse.
Ca Rozi-Crucian, a condus Ordinul Cabalistic al Rozei-Cruci, dar a lucrat și în cadrul Roza-Crucii Orientului, filiație secretă pe care a perpetuat-o cu succes. A fost Patriarh a două Biserici Gnostice, sub numele mistic de Tau Robert și Tau Ioan al III-lea.
Un aspect important al bogatei sale cariere de ocultist practicant îl constituie cele peste patruzeci de cărți scrise, care acoperă toate domeniile ezoterismului occidental, de la astrologie la tarot, divinație, înalta magie, teurgie, taumaturgie, Cabala ori alchimie. A studiat Biblia și gnoza, dar a publicat și o serie de cărți de istorie secretă a Franței. De asemenea, Robert Ambelain este autor a numeroase lucrări despre istoria francmasoneriei sau despre simbolismul masonic. Printre volumele pe care le-a semnat în ultimii ani de viață se număra La géomancie chinoise (1991), Retour à Samarkande. L’ancienne astrologie arabe (1993), Retour à Alexandrie. L’astrologie mondiale des Anciens (1994), Le secret d’Israël (1995). Adam, zeul roșu este o lucrare de tinerețe, în care a autorul își dă măsura erudiției și pune bazele pe care va ridica Templul întregii creații viitoare. Robert Ambelain s-a stins din viață pe 27 mai 1997.