Abadonarea colegiului
Chrisann Brennan
În primăvara anului 1972, spre finalul ultimului an de liceu la Homestead, Jobs a început să iasă cu o fată pe nume Chrisann Brennan, cam de aceeași vârstă ca și el, dar care era încă în clasa a XI-a. Avea un păr șaten deschis, ochi verzi, pomeți înalți și o aură de fragilitate, care o făceau să fie foarte atrăgătoare. Suferea în urma destrămării căsniciei părinților ei, ceea ce o făcea vulnerabilă. ,,Am lucrat împreună la crearea unui film de animație, după care am început să ieșim și astfel a devenit prima mea prietenă adevărată”, își amintea Jobs. După cum mărturisea Brennan mai târziu: ,,Steve era cam nebun. Asta mă atrăgea la el.”
Țicneala lui Jobs era una premeditată. Începuse să facă experimente, ținând diete drastice, la care avea să recurgă întreaga viață, mâncând doar fructe și legume, astfel că era suplu și vânjos ca un ogar. Învățase să privească oamenii fix în ochi, fără a clipi și își rafina tăcerile prelungite, punctându-le cu izbucniri sacadate de vorbire rapidă. Acest straniu amestec de ardoare și detașare, în combinație cu părul lung, care îi ajungea până la umeri, și cu barba răvășită, îi conferea un aer de șaman cu mințile rătăcite. Era când carismatic, când înspăimântător. ,,Umbla de colo-colo, părând pe jumătate nebun”, povestește Brennan. ,,Era plin de anxietate, de parcă ar fi fost înconjurat de un imens halou întunecat.”
Jobs începuse deja să consume LSD și a inițiat-o și pe Brennan, într-un lan de grâu, aflat în apropiere de Sunnyvale. ,,Era grozav”, spunea el. ,,Ascultasem mult Bach. Deodată, lanul de grâu cânta muzica lui Bach. Era cel mai minunat sentiment din viața mea de până atunci. Mă simțeam ca și când aș fi fost dirijorul unei orchestre simfonice, iar muzica lui Bach se propaga prin spicele de grâu.”
După absolvirea liceului, în vara anului 1972, Jobs și Brennan s-au mutat într-o cabană aflată pe dealurile care se ridicau deasupra orașului Los Altos.
– O să merg să locuiesc cu Chrisann într-o cabană, și-a anunțat el părinții într-o zi.
Tatăl său s-a înfuriat:
– Nu pleci nicăieri. Nu-ți dau voie nici în ruptul capului.
Nu demult se certaseră din cauză că Steve fuma marijuana, însă, încă odată, tânărul Jobs își dovedea îndărătnicia. Și-a luat rămas-bun și a luat-o din loc.
În vara aceea, Brennan a petrecut mult timp pictând; era talentată și a făcut un tablou cu un clovn pentru Steve, pe care el l-a atârnat pe perete. Jobs scria poezii și cânta la chitară. Uneori era extrem de rece și bădăran cu ea, însă totodată putea fi fermecător și capabil să-și impună punctul de vedere. ,,Era o ființă luminată, dar plină de cruzime”, povestește ea. ,,E o combinație stranie.”
La mijlocul verii, Jobs era cât pe-aci să moară în incendiul care a cuprins Fiatul său roșu. Conducea pe Skyline Boulevard, în Santa Cruz Mountains, când Tim Brown, un prieten de liceu care îl însoțea, a întors capul și, văzând că motorul era în flăcări, i-a spus calm lui Jobs: “Oprește, mașina ta a luat foc!” Jobs l-a ascultat. Tatăl său, în ciuda disputelor lor, a urcat dealurile, pentru a-l tracta, aducând Fiatul acasă.
Încercând să găsească o modalitate de a face bani pentru o nouă mașină, Jobs l-a rugat pe Wozniak să-l ducă cu mașina la Colegiul De Anza, unde vroia să se uite la avizierul pe care erau puse anunțurile cu locuri de muncă pentru studenți. Au descoperit că Westgate Shopping Center, din San Jose, căuta studenți la colegiu dispuși să se mascheze pentru a amuza copiii. Astfel că, pentru trei dolari pe oră, Jobs, Wozniak și Brennan s-au costumat din cap până-n picioare, devenind Alice în Țara Minunilor, Pălărierul Nebun și Iepurele Alb. Lui Wozniak, care era plin de zel și agreabil din fire, i se părea amuzant. ,,Am zis: «Vreau s-o fac, e șansa mea, căci iubesc copiii». Cred că lui Steve i se părea o treabă nasoală, dar pentru mine era o aventură.” Într-adevăr, pentru Jobs era o corvoadă. ,,Era cald, costumele erau greoaie și la un moment dat îmi venea să-i pocnesc pe unii dintre copii.” Răbdarea nu a fost niciodată vreuna din calitățile sale.
Colegiul Reed
Cu șaptesprezece ani în urmă, când îl adoptaseră, părinții lui făcuseră un legământ: trebuia să meargă la colegiu. Munciseră din greu și făcuseră economii eroice pentru a strânge bani în contul său de colegiu, care era modest, dar suficient, în momentul absolvirii liceului. Însă Jobs, care era din ce în ce mai încăpățânat, le-a îngreunat misiunea. La început a cochetat cu ideea de a nu merge la colegiu deloc. ,,Cred că aș fi plecat la New York, dacă nu m-aș fi înscris la colegiu”, spunea el, cugetând la cât de diferită ar fi fost lumea lui – și poate că a noastră, a tuturor – dacă ar fi ales calea aceea. Când părinții l-au îndemnat să meargă la colegiu, a reacționat într-un mod pasiv-agresiv. Nu lua în considerare posibilitatea de a merge la o instituție de stat, cum era Berkeley, la care era înscris Woz, în ciuda faptului că era mai puțin costisitoare. Nu era interesat nici de Stanford, care se afla la o aruncătură de băț și unde existau șansele să primească o bursă. ,,Puștii care au mers la Stanford știau deja ce vroiau să facă”, povestea el. ,,Nu prea aveau talente artistice. Eu vroiam ceva mai artistic și mai interesant.”
În schimb, insista să aplice la Colegiul Reed, o instituție privată, axată pe predarea artelor liberale, din Portland, Oregon, care era una dintre cele mai scumpe din țară. Steve se afla în vizită la Woz, la Berkeley, când tatăl său l-a sunat să-i spună că primise o scrisoare de acceptare de la Reed, încercând să-l convingă să nu se înscrie. Același lucru l-a făcut și mama sa. Era mult prea mult pentru posibilitățile lor, i-au spus ei. Însă fiul lor le-a răspuns cu un ultimatum: dacă nu putea să meargă la Reed, nu vroia să se înscrie nicăieri altundeva. Așa că părinții au cedat, ca de obicei.
Reed nu avea decât o mie de studenți, jumătate din numărul elevilor de la Liceul Homestead. Era cunoscut pentru stilul de viață hippie, propice libertății de spirit, fapt care intra într-o combinație cumva bizară cu standardele sale academice riguroase și cu programa școlară de bază. Cu cinci ani în urmă, Timothy Leary, un guru al iluminării psihedelice, stătuse cu picioarele încrucișate în cantina Colegiului Reed în timp ce efectua un tur al instituției, în cadrul campaniei League for Spiritual Discovery (LSD), timp în care le predica ascultătorilor: ,,La fel ca toate marile religii din trecut, căutăm să descoperim divinitatea dinăuntru… Definim aceste țeluri străvechi prin metafora prezentului: deschideți-vă, găsiți calea potrivită și lăsați-vă de școală.” Mulți dintre studenții de la Reed au luat aceste îndemnuri în serios; în anii ’70, rata abandonului școlar depășise o treime.
În toamna anului 1972, când a venit momentul ca Jobs să se înscrie la colegiu, părinții l-au condus la Portland, dar, în semn de revoltă, Steve a refuzat să le permită să-l însoțească în campus. De fapt, nu și-a luat nici măcar rămas-bun și nici nu le-a mulțumit. Mai târziu avea să relateze momentul respectiv, exprimându-și regretul, ceea ce nu-i stătea deloc în fire.
Este unul din lucrurile din viața mea de care mi-este rușine cu adevărat. Nu am dat dovadă de o prea mare sensibilitate și i-am rănit. Nu ar fi trebuit s-o fac. Se străduiseră atât de mult ca eu să pot ajunge acolo, dar pur și simplu nu vroiam să-i am în preajmă. Vroiam ca nimeni să nu știe că aveam părinți. Vroiam să fiu la fel ca un orfan, care rătăcise prin întreaga țară, trecând dintr-un tren în altul, sosind acolo de nicăieri, dezrădăcinat, lipsit de orice legături și familie.
La sfârșitul anului 1972, în viața campusurilor americane a survenit o schimbare fundamentală. Implicarea țării în Războiul din Vietnam și recrutările care îl însoțeau începuseră să scadă. Activismul politic din cadrul colegiilor își pierdea din importanță, fiind înlocuit, în numeroasele conversații care aveau loc noaptea târziu în dormitoare, de interesul față de descoperirea unor căi către împlinirea personală. Jobs a fost profund influențat de o varietate de cărți despre spiritualitate și iluminare, în special de Be Here Now, un ghid despre meditație și minunile drogurilor psihedelice, scris de Baba Ram Dass, pe numele său real Richard Alpert. ,,Era o carte profundă. M-a transformat atât pe mine, cât și pe mulți dintre prietenii mei”, spunea Jobs.
Cel mai apropiat dintre aceștia era Daniel Kottke, un alt student în anul întâi, care l-a întâlnit pe Jobs la o săptămână după sosirea la Reed și care împărtășea interesul acestuia față de filosofia Zen, muzica lui Dylan și LSD. Kottke era un tânăr cu o bărbuță rară, deștept și liniștit, cu o fire calmă și copilăroasă, accentuată de atracția sa față de budism, care provenea dintr-o suburbie new yorkeză înstărită. Căutările spirituale îl determinaseră să respingă posesiunile materiale, ceea ce nu îl împiedica să fie impresionat de magnetofonul lui Jobs. ,,Steve avea un magnetofon TEAC și un număr enorm de benzi cu ediții pirat ale muzicii lui Dylan”, își amintește Kottke. ,,Era deopotrivă un tip cool și un pasionat de tehnologia de ultimă generație.”
Jobs a început să petreacă cea mai mare parte a timpului cu Kottke și prietena acestuia, Elisabeth Holmes, chiar dacă, atunci când s-au văzut prima dată, a insultat-o, întrebând-o fără menajamente câți bani ar pretinde pentru a face sex cu un alt bărbat. Mergeau împreună în drumeții spre coastă, participau la discuțiile curente din dormitoare, legate de sensul vieții, luau parte la festivalurile dedicate iubirii de la templul Hare Krishna și mergeau la centrul Zen, pentru a beneficia de mese vegetariene gratuite. ,,Ne distram de minune, dar totodată era o perioadă în care acordam o mare importanță filosofiei, luând practicile Zen foarte în serios”, povestește Kottke.
Jobs și Kottke au început să-și împărtășească pasiunea și pentru alte cărți, printre care Zen Mind, Beginner’s Mind de Shunryu Suzuki, Autobiography of a Yogi de Paramahansa Yogananda și Cutting Through Spiritual Materialism de Chögyam Trungpa. Au creat o încăpere destinată meditației, în spațiul scund de deasupra camerei lui Elisabeth, pe care l-au împodobit cu printuri indiene, un covor tradițional, lumânări, tămâie și perne de meditație. ,,În tavan era o deschizătură ce ducea în pod, care se întindea pe o suprafață imensă”, spunea Jobs. ,,Uneori urcam acolo cu droguri psihedelice, dar în general pur și simplu meditam.”
Preocuparea lui Steve față de spiritualitatea orientală, și în special față de budismul Zen, nu era doar o toană trecătoare sau rodul teribilismului tipic vârstei. S-a implicat cu pasiune, trăsătură caracteristică lui, lăsând urme profunde asupra personalității sale. ,,Steve întruchipează în mare măsură filosofia Zen. Aceasta a avut o puternică influență asupra lui. Se poate observa în întreaga sa abordare, centrată pe o estetică autentică, minimalistă și pe o concentrare intensă”, susține Kottke. De asemenea, Jobs a fost profund influențat de importanța pe care budismul o acordă intuiției. ,,Am început să realizez că înțelegerea și conștiința bazate pe intuiție sunt mult mai semnificative decât gândirea abstractă și analiza intelectuală logică”, mărturisea el mai târziu. Cu toate acestea, înflăcărarea îl împiedica să găsească pacea interioară; luciditatea sa Zen nu era însoțită de un calm excesiv, de liniște spirituală sau de maturitate în relațiile cu ceilalți.
Lui Steve și lui Kottke le plăcea să joace o versiune nemțească de șah, din secolul al XIX-lea, numită Kriegspiel, în care jucătorii stau spate în spate; fiecare dintre ei are propria sa tablă și propriile piese de șah și nu le poate vedea pe cele ale adversarului. Există un moderator, care îi informează dacă mișcarea pe care vor să o facă este permisă sau nu și fiecare dintre ei trebuie să-și dea seama care este poziția pieselor celuilalt. ,,Afară ploua torențial, iar noi stăteam în casă, la căldură; atunci am jucat cel mai palpitant joc cu ei. Luaseră LSD. Se mișcau atât de repede că abia puteam ține pasul cu ei”, își amintește Holmes, care le-a servit drept moderator.
O altă carte care l-a influențat profund pe Jobs în timpul anului întâi de colegiu a fost Diet for a Small Planet de Frances Moore Lappé, ce lăuda beneficiile personale și planetare ale vegetarianismului. ,,Atunci am jurat că nu mai mănânc niciodată carne”, a spus el. Dar cartea i-a consolidat totodată tendința de a adopta diete extreme, care includeau purgativele, posturile sau reducerea consumului de alimente la unul sau două, cum ar fi morcovi sau mere, timp de săptămâni în șir.
Jobs și Kottke au luat vegetarianismul în serios în primul an de colegiu. ,,Steve era mai drastic decât mine”, își amintește Kottke. ,,Nu se hrănea decât cu cereale Roman Meal”. Mergeau la cumpărături la cooperativa unor fermieri, de unde Jobs lua o cutie de cereale, care îi ajungea o săptămână, și alte alimente sănătoase, vândute în cantități mari. ,,Cumpăra curmale deshidratate, migdale și o grămadă de morcovi; luase un blender Champion și făceam suc și salate de morcovi. Circulă o poveste în care se spune că Steve se făcuse portocaliu de la atâția morcovi și există un sâmbure de adevăr în ea.” Prietenii își amintesc că uneori pielea lui căpăta o nuanță de oranj, desprins parcă dintr-un amurg.
Obiceiurile culinare ale lui Jobs au devenit și mai obsesive după ce a citit Mucusless Diet Healing System de Arnold Ehret, un nutriționist fanatic, de la începutul secolului al XX-lea, născut în Germania. Acesta credea în beneficiile consumului exclusiv de fructe și legume fără amidon, care, susținea el, împiedicau corpul să producă secreții nocive și pleda pentru detoxifierea regulată a trupului prin intermediul unor posturi prelungite. Ceea ce presupunea că fulgii Roman Meal – sau orice tip de pâine, cereale sau lapte – erau interziși. Jobs începuse să-și avertizeze prietenii de pericolele secrețiilor pe care le puteau produce covrigii pe care îi mâncau. ,,Mă apucasem de asta, lăsându-mă condus de țăcăneala mea caracteristică”, mărturisea el. La un moment dat, el și Kottke nu au mâncat altceva decât mere timp de o săptămână întreagă, iar apoi Jobs a început să experimenteze posturi și mai drastice. A început cu posturi de două zile, pe care, în cele din urmă, a încercat să le prelungească până la o săptămână, consumând în acest interval mari cantități de apă și legume cu frunze verzi. ,,După o săptămână începi să te simți fantastic”, spunea Jobs. ,,Vitalitatea ți se îmbunătățește semnificativ datorită faptului că nu mai trebuie să digeri atâta mâncare. Eram într-o formă grozavă. Simțeam că pot să merg pe jos până la San Francisco, dacă aveam chef.”
Vegetarianism și budism Zen, meditație și spiritualitate, LSD și rock – Jobs a îmbinat, într-un mod exacerbat, multiplele imbolduri care au marcat subcultura studențească a acelei epoci, aflată în căutarea iluminării. Și, deși la Reed nu a avut de-a face mai deloc cu electronica, în sufletul său exista totuși un curent subteran, de împătimit al domeniului, care într-o bună zi avea să se combine surprinzător de bine cu restul caracteristicilor sale.
Walter Isaacson – Steve Jobs – biografia autorizată, traducere din limba engleză de Mihaela Sofonea, Anda Sebeși, Dan Bălănescu. În curs de apariție la Editura Publica