Ioana Diaconescu

Marin Preda. Un portret în arhivele Securității

Editura Muzeul Literaturii Române

Editura Muzeul Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă (prezidată de Acad. Eugen Simion), a publicat această carte, sub îngrijirea Ioanei Diaconescu, cu documente inedite, aflate în posesia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recunoscută ca o foarte serioasă cercetătoare a acestei zone subterane a istoriei literare, Ioana Diaconescu pune la dispoziție o serie de date care întregesc profilul civic, moral și scriitoricesc al unuia dintre autorii care au marcat viața socio-intelectuală a deceniilor postbelice. Pe numele lui Marin Preda a fost deschis un dosar de urmărire informativă (DUI), în patru volume, aflat sub cota I 2583 la CNSAS. Din aceste surse, Ioana Diaconescu a extras, editat și comentat 130 de materiale, printre care: note informative, rapoarte ale ofițerilor responsabili de caz și planuri de măsuri. În limbajul serviciilor secrete, scriitorul a fost semnalat ca obiectivul „Editorul“ sau „Scriitorul“. Cartea este însoțită de o prefață consistentă, semnată de profesorul Eugen Simion.

„Am extras din toate dosarele ce-l privesc pe Marin Preda, am ordonat cronologic și am constituit într-o secțiune specială 31 de documente ce reprezintă rapoarte, note, referate etc. ale Securității (executate de ofițeri sau informatori ai Securității) și ale Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor privind operele lui Marin Preda. Am extras, ordonându-le, de asemenea, cronologic, 16 documente (din DUI 2583, volumul 2, Scriitorul) ce reprezintă corespondența supravegheată, interceptată, comentată, raportată și adnotată de către diferitele servicii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.“ (Ioana Diaconescu)

„Din lunga listă de informatori (iată câteva nume: Arthur, Anatol, Savin, Paul, Gheorghiu, Lascăr, Ilie Petruț, Tudor Miron, Stere Ion, Șoimu Dan, Valerian, Frună Elena, Popa Ion, Marinescu Ion, Aldulescu, Andrei Golfin, Aurel, Vlad, Fălticeanu, Irina… etc.), cei mai activi, cei mai «analitici» și, până la urmă, cei care furnizează cele mai multe date despre viața intimă a lui Marin Preda și despre ideile sale despre viața politică și socială românească sunt Nicolae Anatol (care are și un al doilea nume de cod: Arthur) și Șoimu Dan. Pe cel dintâi l-am întâlnit în dosarele lui Ion Caraion, publicate cu câțiva ani în urmă, Arthur (Anatol) este, din nefericire, chiar Ion Caraion, prietenul, colegul de generație al lui Marin Preda, condamnat – întâi la moarte – apoi la muncă silnică pe viață de regimul comunist.“ (Eugen Simion)

„Subliniez faptul că ultimul an înscris pe documentele privitoare la Marin Preda din fosta arhivă a Securității, trimise de SRI, aflate astăzi în Arhivele CNSAS, este datat 1979. Ca urmare, nu am găsit documente din ultimul an de viață al scriitorului (1980).“ (Ioana Diaconescu)

„Altă legendă este că Marin Preda a fost un monstru de egoism, interesat numai de sine, «scârbos» (cum scrie un coleg de generație), incomod, imprevizibil și, prin toate acestea, nefrecventabil. Așa notează și denunțătorii săi. Atât de tare și de absurd îl denigrează, încât unul dintre ofițerii de Securitate ce se ocupă de «obiectivul Preda» (Scriitorul, Editorul) ține să potolească zelul și scrie pe nota informativă că nu trebuie luate în seamă, în totalitate, relatările lui Nicolae Anatol, de pildă, cel mai productiv și mai «talentat» (scriitura lui este impecabilă operă de caligraf) dintre denigratori… Paginile scrise de el sunt veritabile fișe de observații caracterologice, amintiri, judecăți morale și judecăți de valoare… Toate negative, se înțelege. Ele pot fi publicate într-o broșură ca o operă de infamie scrisă de un Procopiu din Cezareea din vremurile noastre.“ (Eugen Simion)