Serviciul SmartTel SMS, oferit de Banca Agricola, destinat obtinerii de informatii bancare prin intermediul telefoniei mobile ofera, din aceasta perioada, informatii privind conturile de card, pe langa cele deja accesibile, referitoare la conturile curente, de depozit si de credit.
In urmatoarea perioada portofoliul de informatii bancare prin serviciul SmartTel SMS accesibile clientilor va spori, in primul rand cu informatii despre cursurile de schimb valutar si cu posibilitatea accesarii din strainatate.
Banca Agricola inregistreaza peste 3.000 de clienti care au solicitat telefonic informatii despre conturile de care dispun. Statistic, la Banca Agricola sunt deschise si active, circa 4.000 de conturi care au fost apelate de peste 25.000 de ori prin telefonia mobila, de pe retelele Connex, Dialog si Cosmorom.
Suportul tehnic ce sustine serviciul de informatii prin telefonia mobila este asigurat la Banca Agricola de propriul sistem informatic prin satelit. Pana in prezent, sistemul a fost implementat in 100 de unitati teritoriale ale Bancii Agricole, incluzand capitala si toate orasele mari ale tarii.
Pe masura ce acesta va fi extins la celelalte unitati teritoriale, va fi disponibil la scara nationala si sistemul de informatii prin telefonia mobila, precizeaza banca.
Banca Agricola a lansat serviciul SmartTel SMS anul trecut in iulie, acesta oferind clientilor posibilitatea obtinerii de informatii privind conturile deschise la Banca Agricola, prin intermediul operatorilor GSM.
Astfel, se pot obtine informatii prin mesaje scrise, in sistem SMS (Sistemul Mesajelor Scurte), privind incasarile, soldurile, dobanzile incasate sau de incasat aferente depozitelor, ratele ce urmeaza a fi platite pentru credite, termene, scadente.