Teama că intrarea Greciei în incapacitate de plată este inevitabilă a reizbucnit în forță luni, provocând scăderi pe bursele europene, unde acțiunile băncilor au consemnat printre cele mai accentuate evoluții negative.

Îngrijorările s-au conturat după ce șefii finanțelor și băncilor centrale europene reuniți la sfârșitul săptămânii trecute în Polonia nu au reușit să vină cu ceva nou în privința soluționării problemelor economice și financiare din regiune și a crizei Greciei.

În această săptămână experții financiari ai creditorilor internaționali ai Greciei evaluează dacă statul elen este eligibil pentru cea de șasea tranșă, crucială pentru evitarea defaultului, din împrumutul stabilit de UE și FMI anul trecut. Între timp, acuzat că nu face eforturi suficiente pentru scoaterea statului elen din impas și amenințat cu tăierea finanțării externe, guvernul elen s-a întâlnit de urgență duminică pentru a stabili noi măsuri de austeritate vizând reducerea deficitului bugetar.

Spre sfârșitul ședinței de luni, bursele de la Frankfurt era în scădere cu aproape 3,4%, iar cele de la Paris și Londra în coborâre cu 2,8% respectiv 2,2%.