Orașele se nasc și mor de mai multe ori într-o singură viață.
Ele au cu fiecare secol trăit o existență diferită, iar ceea ce
rămâne în urmă numim generic «patrimoniu». Bucureștiul are în
patrimoniul său multe legende legate de întemeiere dar și o
realitate istorică de lungă durată pe care greu o putem descrie
foarte pe scurt. Culoarul de mijloc al Dâmboviței a fost pentru
Evul Mediu unul dintre puținele locuri de trecere către Ardeal,
prin mijlocul pădurilor și al luncilor inundabile care străbăteau
câmpiile dunărene în acele timpuri.
Întotdeauna la astfel de intersectări de drumuri comerciale se
formau așezări sătești, care ofereau siguranță celor ce tranzitau
mărfuri, dar și o piață de desfacere a produselor lor. Și cum
astfel de travesări aveau loc începând cu încetarea ploilor,
primăvara, și toamna, înainte de venirea zăpezilor, întreaga
regiune s-a adaptat economic traficului negustoresc, fidelizându-l
cu organizarea de târguri periodice cum au fost Moșii de Primăvară
și Moșii de Toamnă.
Satele Bucureștiului de azi au avut un astfel de târg, pe care
orașul l-a păstrat la marginile sale până în modernitate sub numele
de Târgul Moșilor cu Oborul de Vite. Iar drumul care ducea la acest
târg s-a numit, cum era și firesc, Calea Moșilor sau Podul Târgului
de Afară.
Și vechile drumuri ale negoțului și comerțului regional și
european se păstrează în rețeaua stradală a orașului de azi: Calea
Victoriei a fost Podul Brașovului înainte de a fi Podul Mogoșoaiei;
Bulevardul Colței a fost Drumul Ploeștilor iar de acolo drumul
mergea tot spre Brașov; Calea Griviței a fost Podul de Pământ sau
Podul Târgoviștei, care mergea spre Sibiu; Calea Rahovei a fost
Calea Craiovei, ce ducea spre Drobeta și Belgrad; Calea Călărașilor
ducea spre Dunăre și Bizanț; Calea Șerban Vodă de azi era Podul
Beilicului, care se continua spre Dunăre cu Șoseaua Giurgiului și a
Olteniței; Șoseaua Vergului era Drumul Brăilei. Si toate aceste
drumuri se întâlneau pentru a trece Dâmbovița în zona Pieței Unirii
de azi, unde se afla un ostrov, iar debitul rîului era mai sinuos,
oferind posibilități de traversare, restul malurilor fiind în
general abrupte.
Această piață economică regională a intrat la un moment dat în
atenția domnitorului țării. Și începând cu atenția dată de domnie
acestor locuri a început și istoria târgului Bucureștilor. O
poveste care se desfășoară de peste 600 de ani.

ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul
Municipiului Bucuresti [i coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici.
Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum
Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si
Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera
preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In
sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva
antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie,
delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand
cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv
Copilaria la romani, Familia Minovici – univers
spiritual
si Destin valah in ilustratii si 101
texticulete
. In prezent, coordoneaza seriile “Antropologia
urbana” si “Periferii nocturne” la Editura Paralela 45.