Spionajul sovietic în ofensivă

Ar fi fost de așteptat ca, după pierderile cauzate de “Marele Război”, în declanșarea căruia spionajul a avut, din păcate, o contribuție proprie, relațiile dintre state să fie dominate de un climat de încredere, de colaborare. Dar interesele Marilor Puteri erau mai… puternice, astfel încât spionajul a continuat să joace un rol de seamă. Așadar, se poate aprecia că, și în perioada interbelică, “războiul secret” a continuat…

URSS

La scurtă vreme după ce a luat ființă, serviciile de informații sovietice au reușit să recupereze handicapul pe care îl aveau față de cele similare ale statelor vestice. Indiferent de denumirea pe care a purtat-o succesiv (CEKA, OGPU/NKVD, GRU), aceste agenții au trecut la o ofensivă din ce în ce mai agresivă, reușind “performanțe” informative care au pus serioase probleme contraspionajului din numeroase țări.

Spionajul sovietic în SUA

De la sfârșitul anilor 1920, serviciile secrete sovietice au folosit nu numai propriii agenți, ci și nativi ruși, precum și persoane originare din țările vizate, mai ales în Statele Unite. S-au constituit numeroase și ample rețele de spionaj ai căror membri, de cele mai multe ori personalități ale diferitelor domenii, cu atribuții importante în structurile politice, administrative, economice, dar și culturale au jucat un rol important. S-a reușit în felul acesta penetrarea unor importante organisme guvernamentale, cum ar fi Departamentul de Stat și Departamentul de Război.

Unii dintre agenții sovietici au devenit adevărați “ași” ai spionajului, cu performanțe de penetrare și racolare notabile. Unul din cei mai importanți, Jake Golos (1890-1943), face parte din conducerea Partidului comunist american. De la jumătatea anilor 1930, organizează o rețea de agenți, membri ai acestui partid, care lucrau în posturi de conducere din administrația SUA. Margarita Konenkova(1884-1980) a fost numită “o agentă valoroasă”, o “adevărată capcană de miere”. Îl cunoaște pe matematicianul Albert Einstein, cu care are o relație sentimentală. Aleksander Petrovici Ulanovski conduce importante rețele de agenți racolați, scopul principal fiind procurarea de informații tehnice.

… și în Marea Britanie

Născut la Timișoara, devenit agent sovietic, Theodor Maly are un rol important în recrutarea membrilor “grupului de la Cambridge”, care va deveni una dintre cele mai importante rețele pentru URSS. Alexander Orlov (1895-1973)este implicat, la ordinul lui Stalin, în transportarea tezaurului spaniol la Moscova, tezaur care nu va mai reveni niciodată în țară. În perioada represiunilor staliniste, Orlov defectează în 1938. Publică volumul The Secret History of Stalin’s Crimes. Una dintre cele mai importante “piese” ale “galeriei de spioane” sovietice a fost Nina Korzenko,care s-a specializat înobținerea de informații de la diplomați. Între “victimele” sale s-a numărat și un diplomat român.

Spioni “complecși”

…sunt acei agenți care au acționat în mai multe țări, cu sarcini informative din cele mai diverse. Rudolf Ivanovici Abel (1903-1955) spionează în China, dar și în diferite țări europene. După moarte, identitatea sa este atribuită unui alt agent, William Fischer, care va activa în SUA. Ian Karlovici Berzin (1889-1939) este prezent în Orient, dar și în Spania, unde devine șeful suprem al trupelor sovietice în timpul Războiului Civil (1936-1939). În 1939, în cadrul represiunilor staliniste împotriva unor agenți care acționaseră în străinătate, este executat. Cea care a fost denumită “Mata Hari a Rusiei”, baroneasa Moura Budberg (1891-1974), s-a remarcat ca “agentă de influențare” pe lângă scriitori prestigioși ai perioadei, H.G. Wells și Maxim Gorki, a căror amantă a fost. Walter G. Krivirski (1899-1941) a fost unul dintre cei mai celebri defectori ai perioadei, după ce a coordonat operațiunile de spionaj din Europa de Vest. Publică volumul In Stalin’s Secret Service și este găsit mort la Washington. Nikolai Skoblin (1892-1938?), împreună cu soția sa, artista Natașa Plevițkaia, a fost implicat în asasinarea șefului emigrației ruse din Occident, iar ulterior este racolat și de spionajul german. Și el moare otrăvit.

Agenții Cominternului

Concepută ca mijloc de răspândire a comunismului mondial, organizația Cominternului a acționat mai ales ca agentură a spionajului sovietic, în special prin acțiuni de influențare, de atragere a unor “tovarăși de drum” în rândurile vârfurilor intelectualității occidentale. Liderul acestor acțiuni a fost Willi Münzenberg (1889-1940), conducător al unui adevărat “trust” care avea ramificații în diferite țări și domenii, de la literatură la cinematograf. O serie de intelectuali proeminenți ai perioadei au fost atrași, devenind, la rândul lor, agenți de influențare: Dos Passos, Georg Grosz, Erwin Piscator, André Malraux, André Gide, Bertolt Brecht. Și Willi Munzenberg va trăi un “moment al adevărului”, atunci când, la încheierea Pactul sovieto-german din 1939, își declară dezacordul față de acesta. Cu această ocazie el scrie: “Trădătorul ești tu, Stalin!”. Și el va plăti cu viața această “erezie”, fiind asasinat de agenți ai Moscovei.

Printre colaboratorii lui Münzenberg și ai agenturii sovietice s-au numărat o serie de intelectuali de marcă ai epocii, între care filozoful Arthur Koestler (1905-1983) care,la un moment dat, o “rupe” cu comunismul, scriind romanul demascator Le Zéro et l’Infini. Unul din cei mai importanți jurnaliști sovietici, Mihail Kolțov (1898-1940) acționează în Spania (este prototipul personajului Karkov al romanului Pentru cine bat clopotele de Hemingway). Acuzat că ar fi fost agent dublu, este executat. Otto Katz, considerat”unul din cei mai complecși agenți ai epocii sale”, a primit sarcina de penetra “cetatea filmului”, Hollywood. Din 1947 se află la Praga pentru a ajuta la instaurarea regimului comunist. În urma epurărilor staliniste din perioada postbelică, este judecat și spânzurat în 1947. Cât despre romancierul și omul politic André Malraux(1901-1976),documente desecretizate mai nou au dovedit aderența sa la Comintern, conclucrarea cu aparatul clandestin al acestei organizații, care a contribuit la declanșarea mișcărilor revoluționare din Asia.

Germania

Agenții germani în lume


Pregătindu-și realizarea planurilor de expansiune, Germania a folosit din plin și “arma spionajului” în diferite puncte ale mapamondului. Astfel, Otto Abetz (1903-1958) a fost un eficient agent de influențare în Franța. Tot în Franța acționează baroneasa Reissa von Einem (1889-?) care reușește să racoleze agenți în interiorul Senatului, al serviciului de informații “Biroul 2”, jurnaliști care îi furnizează informații sau desfășoară acțiuni de influ­ențare în favoarea Germaniei. Agentul Kurt Jahke (1882-?) a desfășurat acțiuni de sabotaj în Statele Unite.

Spioni în Germania

La rândul ei, Germania a devenit un țel pentru serviciile de informații ale diferitelor țări. În același timp, o serie de persoane aflate în poziții proeminente, conștiente de pericolul “ciumei brune” au colaborat cu aceste servicii.

Jerzy Sosnowskia fost organizatorul în Germania al uneia dintre cele mai ample “rețele feminine de spionaj” care a existat vreodată. Printre agentele sale s-a numărat și Lea Rose Kruse (Tina Eilers), originară din România.

Diplomatul – baron Wolfgang von Pulitz (1899-1975) a fost considerat “cel mai important spion pentru britanici în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial”. A pus la dispoziția serviciului britanic MI5 informații prețioase referitoare la planurile de înarmare și de agresiune ale lui Hitler.

Uneori agenții s-au bucurat de “protecția” chiar a șefului spionajului german, Abwehr, amiralul Canaris care a reușit să îl salveze pe ofițerul Paul Thummel (1902-1945) informant pentru Cehoslovacia, atunci când acesta a fost demascat.

Un alt agent, André Malraux

Marea Britanie

Spionajul englez în ofensivă și defensivă


Agențiile de informații MI 5 și MI 6 s-au angajat atât în acțiuni de spionaj în alte țări, potențial inamice, cât și de contracarare a acțiunii unor agenți străini pe teritoriul țării.

Din prima categorie a făcut parte Paul Dukes (1889-1967), spion în URSS, care a devenit agent dublu, reușind să “intoxice” cu informații false chiar temuta CEKA.

Hugh Cristie a spionat în Germania, transmițând, în 1938, știrea că Hitler intenționa să invadeze Anglia dacă aceasta îi va acorda ajutor Cehoslovaciei. Din păcate, Primul ministru Neville Chamberlain a refuzat să dea crezare informației și a semnat Acordul de la München (30 septembrie 1938).

Pe de altă parte, serviciile de contrainformații britanice au acționat, de cele mai multe ori cu succes, împotriva unor agenți mai ales ai URSS, cum a fost Arnold Deutsch (1903-1942?), care a recrutat 20 de agenți, cei mai eficienți dintre aceștia făcând parte din “grupul de la Cambridge”. Au fost demascate și persoane cu poziții importante, cum au fost agenții pentru URSS, diplomatul Ernest Holloway Oldham (1894-1933) sau universitarul Arthur Cecil Pigou (1877-1959).

Un succes deosebit l-a avut agenta britanică Janet Archer, “colecționara de bărbați”, cum i s-a spus, nu din cauza faptul că ar fi întreținut relații intime cu reprezentanți ai “sexului tare”, ci pentru că reușise să alcătuiască, în calitate de agentă a serviciului de informații britanic, MI 5, un fișier care cuprindea 500 de nume ale celor mai importanți spioni ai Cominternului, ai NKVD, precum și comuniști englezi și din alte țări, subvenționați de Moscova.

Franța

Agenți pentru URSS


Atenția pe care o acorda spionajul sovietic Franței este dovedită de faptul că aici au acționat unii dintre cei mai “calificați” agenți.

Născută în Rusia, Lydia Stahl (1890-?) se stabilește la Paris, unde a condus un atelier fotografic în care erau copiate documente secrete pentru GRU, obținute de diferiți agenți.

Mark Zboriwski (1908-1990) a fost nu numai agent NKVD în Franța, ci și un antropolog remarcabil. A avut un rol important în penetrarea organizației conduse de fiul lui Leon Troțki, ca și în pregătirea asasinării acestuia, reușind să îl introducă pe Ramón Mercader în anturajul dizidentului sovietic.

Spioane în Orient


Concurența dintre Marile Puteri coloniale s-a manifestat și în domeniul spionajului. A existat o întreaga galerie de agente franceze care au acționat în Orientul apropiat și mijlociu, dintre care cea mai cunoscută a fost Magda D’ Andurain, poreclită și “Călugărița”, deoarece unii dintre cei cu care se cuplase pentru a-i exploata informativ au avut parte de morți misterioase, așa cum reiese și din romanul de succes pe care i l-a consacrat Pierre Benoit, Castelana din Liban. După ce ajunge, la un moment dat, în haremul unei căpetenii arabe, odată cu începutul războiului, Magda se reîntoarce în Franța, unde va colabora cu Gestapoul, dar se va ocupa și cu traficul de droguri, arme și diamante. În cele din urmă, ea devine din executant victimă: în 1948 este ucisă de ultimul ei amant, fost și el colaborator al Gestapoului.



Finlanda


Perioada interbelică prilejuiește și pătrunderea pe “frontul secret” a unor țări care își câștigaseră recent independența, cum a fost Finlanda. Aici a acționat Minna Craucher (1891-1932), agentă pentru URSS (CEKA). Cea care a fost numită “Mata Hari a Finlandei” ținea un renumit salon la Helsinki, frecventat de artiști, scriitori și alte personalități, ceea ce i-a dat posibilitatea să strângă informații pe care le transmitea sovieticilor. În același timp, Minna era în contact cu poliția secretă finlandeză pe care a informat-o despre mișcările radicale din Finlanda. Și ea a murit asasinată.

Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf și diplomat, a studiat la Universitatea din București și, ca bursier al Fundației Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obținut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcția de atașat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria și Finlanda, precum și pe aceea de director adjunct al Direcției Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în țară și peste hotare, a 35 de studii științifice și a sute de articole. A susținut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria.