Vă plac pietrele prețioase, bijuteriile-unicat și făurarii lor? Dar orașele Orientului? Dar poveștile ce le însoțesc, căci dintotdeauna gemele rare adună în jur un halou de secrete (cum se întâmplă cu diamantul Hope cel aducător de nenorociri) și ele se regăsesc în ficțiuni deja celebre, de la “Piatra Lunii” a lui Wilkie Collins la filmul “Titanic” cu al său diamant albastru numit “Inima oceanului”?
…Atunci merită să citiți “Demonii vântului”*, cartea Danielei Zeca, mai degrabă poem decât roman, fie și numai pentru a vă scălda în atmosfera când densă și lichidă ca apele unui opal, când plină de fulgurații ca scânteierile unui diamant sau rubin. De unde vine o asemenea cunoaștere a nestematelor și a Orientului?
Autoarea dedică romanul mamei și domnului Ghalandari, alchimistul, iar în interviuri mărturisește câteva fapte semnificative legate de acest mare artist – giuvaergiul persan devenit personajul Sayed: l-a avut călăuză în orașul de aur al Orientului, în Dubai, așa a avut acces în zone inaccesibile muritorului de rând (licitațiile de diamante, lumea șeicilor și a magnaților cu limuzine încrustate cu safire și diamante), a pătruns în alt univers ce are o mitologie și o mistică anume, cel al bijutierilor orientali.
Acțiunea romanului se petrece în Dubai, capitala emiratelor, oraș fabuloso-futurist, dedesubtul căruia colcăie petrolul, din apropiere bat vânturile deșertului și foșnește marea, iar în interior vin inși din toate semințiile, așa că nu e de mirare că se înalță Turnul ce amintește de Babel, nici nopțile halucinante ale șeicului Mo, evocând atmosfera din “O mie și una de nopți”.
În capitala etalând o opulență vecină cu nebunia, se stabilește un Guvernator excentric și aduce aici pe copilul găsit cândva pe pragul băncii și pe care l-a adoptat. Povestea lui Sayed are ceva din istoriile dickensiene cu orfani, dar în locul atmosferei apăsătoare, cețoase și reci, ne întâmpină o lume solară, plină de culoare. Bastardul își descoperă de timpuriu vocația, cea de bijutier fascinat de pietre prețioase și metale, el, cel însemnat chiar din momentul abandonului cu o amuletă.
Povestea lui Sayed cheamă alte povești: Guvernatorul are și el un secret amoros, Berthe care l-a crescut de mic păstreaza taina amuletei pe care o avea copilul abandonat, șeicul Mo vrea să afle misterele feminine, maeștrii în arta bijuteriilor și iubitele au, la rândul lor, alte istorii încărcate de farmece. Și între ele, cea mai amplă, povestea din urmă cu peste un veac descifrată din jurnalul arab păstrat de Guvernator ca moștenire de la bunicul său.
Numit Generalul, el pare din aceeași stirpe cu Sayed: căutător de comori, îndrăgostit, ca și alții, de tezaurul de la Pietroasa, ia drumul Buzăului însoțit de alți doi aventurieri ca să scormonească pământul după alte comori. Și reînvie marile familii boierești, cu viața de odinioară, conacele îmbelșugate, locuri cu pecetea vechimii, se deschide vederii țara de altădată, Bucureștiul intrat pe suișul celei de-a doua jumătăți de secol XIX.
Așa că romanul Danielei Zeca seamănă cu un cufăr adăpostind odoare scumpe, iar faldurile poveștilor îți iau ochii, te amețesc, învăluie istoria tezaurului de la Pietroasa. Povestea Cloștii cu puii de aur este așadar bijuteria narativă, pusă bine în valoare de montura fastuoasă a poveștii din orașul de aur. Cu ea, Daniela Zeca și-a împlinit datoria de ucenic față de mentorul bijutier care a inițiat-o în arta gemelor rare printr-o orfevrărie literară de invidiat.
El, Șamanul Alb, află povestea Cloștii din cel puțin două surse care nu fac decât să confirme că un blestem s-a abătut asupra celor ce au găsit și risipit piesele tezaurului, fascinația pe care ele o provoacă pare contagioasă și foarte repede se schimbă în obsesie.
Cred că romanul se bazează pe o documentare serioasă (Cloșca și puii de aur au făcut senzație la Expoziția Universală de la Paris, până la descoperirea mormântului egiptean al lui Tutankhamon a fost cel mai important tezaur din lume, povestea ei se regăsește într-un roman pluristratificat, “Cloșca cu puii de aur” de Cristian Tiberiu Popescu)
*) Daniela Zeca, “Demonii vântului”, Editura Polirom, 2010, 248 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.