Povestea defaulturilor Greciei a început în secolul 4 î.e.n. la Templul de la Delos

GRECIA este în centrul unei crize a datoriilor suverane care îngrijorează tot mai mulți investitori și amplifică volatilitatea burselor din întreaga lume. Dar acesta nu este un fenomen nou pentru statulelen, care a intrat în incapacitate de plată a datoriilor externe de multe ori de la obținerea independenței, la începutul secolului 19, scrie Forbes. Primul default din istoria Greciei s-a produs în secolul patru î.e.n., când 13 cetăți-state elene au împrumutat fonduri de la Templul din Delos, locul de naștere al legendarului zeu Apolo. Majoritatea debitorilor n-au reușit să fructifice împrumuturile, iar templul s-a trezit cu pierderi de 80%. Grecia a intrat în incapacitate de plată pe datoriile externe de cel puțin cinci ori în epoca modernă, în 1826, 1843, 1860, 1894 și 1932.

Primul episod a rulat în primii ani ai războiului de independență al statului. Ultimul default a apărut în contextul Marii Depresiuni economice mondiale din anii 1930. Durata cumulată în care Grecia s-a aflat în default în era modernă totalizează 90 de ani, sau aproximativ 50% din perioada totală în care statul a fost independent. Grecia nu este însă nici pe departe în topul listei campionilor defaulturilor. Primele locuri revin Venezuelei și Ecuadorului, cu zece intrări în incapacitate de plată fiecare.

Războiul grec de independență a început în 1821 și țintea căderea autorității otomane, care guverna cea mai mare parte a acelei regiuni de câteva secole. În 1824, un împrumut de 472.000 de lire sterline
a fost obținut la bursa de la Londra. Banii erau necesari continuării campaniilor. A urmat apoi un alt credit de 1,1 miliarde de lire sterline, în 1825. Din nefericire, fondurile nu au ajuns la Grecia din cauza speculanților și intermediarilor.
Războiul de independență a degenerat curând într-un război civil, ceea ce a făcut dificil de stabilit cine este beneficiarul împrumuturilor. În aceste condiții, valoarea obligațiunilor a scăzut la o fracțiune din cea nominală. Cu dobânzile datorate, valoarea împrumuturilor a urcat la zece miliarde de lire sterline. Abia în 1878 guvernul elen a rezolvat problemele cu creditorii. În 1832, un alt împrumut, de 60 de milioane de drahme, i-a fost acordat Greciei, care oficial, în acea
perioadă, devenise o națiune suverană. Împrumutul a fost aranjat de guvernul francez, cel rus și cel britanic și a fost acordat pentru a ajuta statul elen să-și reconstruiască economia și să gestioneze stadiile inițiale ale guvernării.

Fondurile au fost însă deturnate spre Armată și îngijirea lui Otto, un prinț bavarez care a fost făcut rege al Greciei de către englezi. Grecia și-a putut respecta obligațiile pe care le implica acest împrumut până în 1843, când guvernul a oprit plățile.După acest default, Grecia n-a mai putut accesa piețele internaționale de capital timp de câteva decenii. În această perioadă, guvernul a devenit dependent de banca națională a Greciei pentru finanțare. La început, nevoile guvernului au fost modeste, dar au început să crescă, iar banca națională a urcat dobânzile la niveluri de două ori mai mari decât referințele internaționale.


După ce guvernul și-a rezolvat problemele legate de default în 1878, piețele globale de capital s-au redeschis pentru Grecia, iar creditorii s-au arătat foarte dornici de a asigura finanțare statului elen. Împrumuturile au crescut la niveluri nesustenabile, iar guvernul a suspendat plățile pentru datoriile externe în 1893. În 1898, presiunile externe au determinat Grecia să accepte crearea Comitetului Internațional pentru Gestionarea Datoriilor Greciei. Acest organism
monitoriza politicile economice ale statului și sistemul de colectare a taxelor. La începutul anilor 1930, multe state au intrat în incapacitate de plată pe fondul scăderii economiei mondiale în ceea ce este cunoscut ca fiind Marea
Depresiune economică. Grecia a impus un moratoriu pe plata datoriilor externe în 1932. Acest default s-a prelungit până în 1964. O anecdotă istorică interesantă atrage atenția că Eleftherios Venizelos a fost premierul care a dus Grecia în incapacitate deplată în 1932.

Concluzia este că istoria sistemului financiar elen nu este încurajatoare pentru acei investitori care speră că acest stat poate evita intrările în incapacitate de plată. Un lucru reconfortant este că defaulturile grecești nu au avut efecte grave de durată pentru sistemul financiar global.