Michael K. Jones
Stalingrad
Cum a triumfat Armata Roșie
Editura Corint
Traducere de Alfred Neagu. Cuvânt-înainte de Adrian Cioroianu: „Stalingradul a fost cea mai sângeroasă bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial. A fost bătălia bătăliilor de pe Frontul de Est. A fost, probabil, încleștarea al cărei deznodământ a trasat istoria continentului european pentru deceniile viitoare. Nimic din ce era înainte de Stalingrad nu a mai rămas aidoma după. Martoră, la scara redusă a unui stat, este chiar istoria României – în care anul 1943 reprezintă, din perspectiva a ceea ce avea să urmeze, un moment mai important decât suntem îndeobște pregătiți a accepta. Volumul lui Michael K. Jones are precizia narativă a unei analize de maximă calitate (…) nu am nicio reținere în a spune că Stalingrad este una dintre cele mai bune cărți despre cel de-al Doilea Război Mondial cu care cititorul român a avut șansa de a se întâlni în ultimele decenii.”
Autorul și-a concentrat atenția asupra luptelor de apărare a Stalingradului, realizate de Armata 62 (comandant – general-locotenentul Vasilii Ciuikov) din cadrul Frontului Stalingrad (condus de general-colonelul Andrei Eriomenco). Armata 62 a fost forța militară care a apărat nemijlocit Stalingradul – oraș ce se întindea pe o distanță de 40 km pe malul drept (de vest) al fluviului Volga. Autorul a găsit un grup de veterani ai Bătăliei de la Stalingrad care au povestit scene din timpul acelor lupte. În plus, a folosit Jurnalul de război al Armatei 62, păstrat în Arhiva Ministerului Apărării al Federației Ruse din Podolsk, alte surse din aceeași arhivă, materiale personale ale lui Vasilii Ciuikov, puse la dispoziție de către fiul comandantului sovietic, materiale din arhivele germane, precum și literatura de specialitate, publicată în limba engleză. Evenimentele sunt expuse în ordinea cronologică, atenția principală fiind atrasă asupra modului de apărare a orașului Stalingrad de către comandamentul sovietic, în condițiile în care, la 28 iulie 1942, Iosif Stalin a dictat Ordinul nr. 227, intrat în istorie cu titlul „Nici un pas înapoi!”. Dictatorul de la Kremlin a rămas stupefiat când a văzut pe hartă uriașele pierderi teritoriale și umane ale URSS în vara anului 1942 și când a auzit de panica ce cuprinsese Armata Roșie (cu comandanții ei) după înfrângerea de la Harkov. Ordinul nr. 227 obliga militarii să nu se retragă de pe pozițiile ocupate fără a avea ordine de sus, iar pentru a îndeplini acest deziderat s-au constituit detașamente de stopare din trupele NKVD-ului, care aveau ordinul să împuște pe oricine, care se retrăgea.
Aurel Ionescu
Străzi din București și numele lor
I – Nume de aviatori
Editura Vremea
Cercetătorul științificAurel Ionescu a absolvit Liceul „Matei Basarab” în 1965. Este licențiat al Institutului Politehnic din București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, în 1970. Între 1971 și 1998, a fost cercetător în domeniul laserilor la Institutul de Fizică Atomică din București-Măgurele. A contribuit la realizarea unor sisteme de măsură și control bazate pe interferometrie cu laser pentru cercetare și industrie. A obținut, cu un colectiv, Premiul Academiei R.S.R., în 1982, pentru grupul de lucrări „Standarde optice de frecvență în interferometria cu laser”. Autor de lucrări și comunicări științifice.
Din 2004 s-a dedicat unui alt domeniu de cercetare, acela al istoriei orașului București. A petrecut mai mulți ani studiind vechi dosare și documente la Serviciul Municipiului București și Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale din Arhivele Naționale, la Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală și Direcția Administrație Publică din Primăria Capitalei, pentru a descoperi și ordona informații inedite din domeniul nomenclaturii urbane a Bucureștiului.
Apariția și dezvoltarea orașului București au determinat o evoluție târzie a formelor de împărțire teritorială și a toponimiei specifice. Primele forme de coagulare a comunităților au fost parohiile sau mahalalele, constituite în jurul bisericilor. Gruparea locuitorilor pe ocupații a constituit un element important, la fel ca în cazul ulițelor și podurilor.
Marcat profund de marile demolări din ultimii ani ai perioadei comuniste, Bucureștii și-au recăpătat, după 1989, o parte din tradiție și valori, inclusiv prin revenirea la unele dintre toponimele pe care le credeam pierdute.
Dacă denumirile străzilor constituie o modalitate de a cunoaște un oraș, vă invităm să (re)descoperiți Bucureștii aflând mai multe despre cei care au dat nume unora din străzile lui.