Manfred von Richthofen

Memoriile Baronului Roșu

Editura Militară

Traducere și postfață de Andrei Alexandru Căpușan. Revizia traducerii și stilizare de Marius Iorgulescu. Manfred von Richthofen (Freiherr Manfred Albrecht von Richthofen), 1892–1918, a fost un pilot de elită german, un strateg strălucit în primul război mondial. As în luptele aeriene, a doborât în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice. A fost supranumit “Der Rote Baron” (Baronul roșu), deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roșie – englezii l-au numit “Baronul roșu”, iar francezii – “Le Diable Rouge” (Demonul roșu). La izbucnirea primului război mondial, a fost ca ofițer pe ambele fronturi de est și de vest. Primul lui raid a avut loc la 17 septembrie 1916 asupra orașului Cambrai din Franța. După raidul 18 Manfred este decorat cu ordinul Pour le Mérite ce mai înaltă distincție militară prusacă. Se spune că englezii ar fi pus un premiu de 8.000 de lire sterline pentru cel care reușește să-l doboare și să-i captureze avionul. In iulie 1917 Manfred a fost rănit grav la cap, și trebuie să aterizeze forțat, fiind pentru o perioadă scurtă orb, această rană de care nu s-a vindecat niciodată a lăsat urme. La 21 aprilie 1918 are loc o luptă aeriană cu escadronul 209 RAF, condus de canadianul “Arthur Roy Brown”. Manfred von Richthofen urmărea avionul inamic a lui “Wilfrid May”, iar canadianul vine în ajutorul lui May. În focul luptei, Manfred von Richthofen nu va respecta unul din punctele dictonului instructorului său de a nu trece pe teritoriul inamic. El va fi omorât de o împușcătură care a fost controversată, cauza controversei fiind cui îi revine cinstea de a reușit doborârea “Baronului roșu”, aviatorului canadian sau artileriei antiaeriene australiene. Azi dovezile atestă faptul că Manfred von Richthofen a murit din cauza unei hemoragii interne cauzată de o împușcătură de jos, de la sol. La 21 aprilie 1918 a fost îmormântat de britanici cu tot onorul militar, lucru care reflecta respectul acordat pilotului căzut, care în timpul carierei sale militare a avut 80 de victorii confirmate în luptele aeriene.


J. Michael Cleverley

Născut pentru a fi soldat

Timpurile și viața lui Larry Thorne

Editura Militară

Nu este de mirare că cititorii finlandezi s-au regăsit în eroul lor, Lauri Törni (numele finlandez al lui Larry Thorne), un om care, la prima vedere, n-ar părea că se numără printre preferații sorții. Și totuși, pornind din rândurile soldaților, a ajuns ofițer într-o armată căreia, în Al Doilea Război Mondial, puțini ar fi fost dispuși să-i acorde vreo șansă în fața tăvălugului sovietic. Faptele sale de arme au atras atenția unei generații tinere care, odată cu încheierea Războiului Rece și cu dispariția amenințării sovietice asupra Finlandei, era dornică să afle cât mai multe despre bravii soldați care își apăraseră țara cu îndârjire într-unele din cele mai întunecate timpuri. Cartea Născut pentru a fi soldat s-a bucurat de popularitate peste tot unde a fost publicată, nu doar în Finlanda. Lauri Törni/Larry Thorne a fost, de asemenea, cetățean american și un ofițer de legendă al Beretelor Verzi. Povestea lui depășește experiența finlandeză, trecând prin anii de fierbere ai Războiului Rece și printr-o Americă scindată de Războiul din Vietnam, cu toată gloria și angoasele sale. Deși viața lui Thorne a fost una mai degrabă aparținând domeniului ficțiunii, experiențele sale devenite legendare, mitice chiar, fac parte, fără îndoială, din moștenirea istorică a tumultuosului secol al XX-lea (J. Michael Cleverley)
Versiunea în limba finlandeză a acestei lucrări, Lauri Törni: Syntynyt Sotilaaksi, s-a bucurat de un imens succes, încă de la apariția sa, în 2003. Au urmat traduceri în limbile engleză și suedeză, la fel de apreciate. Versiunea în limba română are meritul de a fi cea mai completă dintre toate cele publicate până acum.