Digresiune despre natura, folosul și necesitatea războaielor și a disputelor
Fiind aceasta o problemă de mare importanță, autorul intenționează s-o trateze metodic și pe larg într-un tratat separat, iar aici numai să ofere unele aspecte privitor la conținutul marelui său tratat. Starea de război este naturală tuturor creaturilor. Războiul reprezintă o încercare de a lua prin violență de la alții o parte din ceea ce au ei și noi vrem. Fiecare om pe deplin lămurit de propriile calități și, observând că ele nu sunt recunoscute cum se cuvine de ceilalți, are dreptul natural de a lua de la ei tot ce crede că merită; și fiecare creatură, remarcând că propriile nevoi sunt mai mari decât ale altora, are același drept de a lua tot ce natura sa cere. Animalele sunt mult mai modeste în pretenții decât oamenii, iar oamenii mărunți mult mai modești decât cei nobili. Cu cât cineva își ridică pretențiile mai mult și face mai mare caz de ele, cu atât are mai mult succes și e mai mare erou. Astfel, sufletele mărețe, proporțional cu meritele lor superioare, pretind un drept mai mare de a lua totul de la oamenii mărunți. Acesta este adevăratul fundament al grandorii și eroismului și al distincției între diversele clase de oameni. Astfel, războiul e necesar pentru a stabili un raport de subordonare, pentru a fonda cetăți, regate etc., ca și pentru a curăța formațiunile statale de umorile vulgare. Principii înțelepți găsesc că este necesar să pornească războaie în străinătate pentru a avea pace acasă. Războiul, foametea și epidemiile servesc, în mod obișnuit, de leac contra corupției formațiunilor statale. Pentru o comparare a acestora trei, autorul va scrie un panegiric despre fiecare. Mare parte din omenire iubește războiul mai mult decât pacea. Puțini, și de spirit umil, sunt aceia care trăiesc în pace cu toți semenii. Cei modești și supușii de toate felurile cad mereu pradă celor cu pofte mai puternice sau mai nobile. Înclinația pentru război este universală; cei care nu pot sau nu îndrăznesc să ducă război în persoană angajează pe alții s-o facă în locul lor. Astfel, există bătăuși, asasini plătiți, ucigași, magistrați, soldați etc. Majoritatea profesiunilor ar deveni nefolositoare dacă toți ar fi pașnici. De aceea animalele nu au nevoie nici de lăcătuși, nici de avocați, nici de magistrați, nici de dulgheri, soldați sau chirurgi. Animalele, care au pofte mărunte, sunt incapabile de a purta sau perpetua un război împotriva propriei specii, sau de a fi încolonate în trupe și tabere pentru a se distruge unele pe altele. Aceste prerogative aparțin numai omului. Excelența naturii umane este demonstrată de considerabilul alai de pofte, pasiuni, nevoi etc., însoțitoare. Autorul urmează să trateze pe larg problema într-un panegiric adus omenirii.
Povestea
lui Martin, continuare
Cum Jack, după ce s-a descotorosit de vechiul moșier, și-a găsit un altul pe placul său, s-a certat cu Martin și l-a dat pe ușă afară. Cum i-a prăduit toate magazinele și i-a distrus întreaga farmacopee. Cum s-a comportat noul moșier cu el, cum l-a maltratat pe Peter, cum l-a îngrijorat pe Martin și a făcut toată suflarea din împrejurimi să tremure ca varga. Cum prietenii lui Jack s-au certat între ei, dezmembrându-se în mii de părți, întorcând toate lucrurile cu dosul în sus până când li s-a acrit tuturor de ei; în cele din urmă, când năbădăiosul stăpân închise ochii, Jack fu dat pe ușă afară, căci se ivi un nou moșier și Martin fu repus în drepturi. Cum acest nou moșier îl lăsă pe Martin să facă precum poftește, iar Martin se arătă de acord cu tot ce dorea piosul său domn, cu condiția ca Jack să fie ținut sub obroc. Toate eforturile pe care le depuse Jack pentru a ridica un pic capul se dovediră în van; până când, în cele din urmă, moșierul muri și fu urmat de unul care era mare prieten cu Peter și, pentru a-l umili pe Martin, îi dădu ceva libertate lui Jack. Cum Martin se înfurie cumplit și chemă în ajutor un străin și-l dădu afară pe moșier; la care Jack se arătă de aceeași părere cu Martin pentru că acest moșier era cu totul devotat lui Peter și de altfel se aruncă în brațele lui și părăsi țara. Cum noul moșier îl repuse pe Martin în posesia tuturor drepturilor sale anterioare, dar nu-i dădu permisiunea să-l distrugă pe Jack, care îi fusese prieten întotdeauna. Cum Jack scoase capul în nord și intră în posesiunea unui întreg ținut, spre marea nemulțumire a lui Martin care, descoperind că unora dintre prietenii lui Jack li se permisese să se stabilească și să-și câștige pâinea în părțile sudice ale țării, deveni din ce în ce mai nemulțumit de noul moșier, pe care îl chemase în ajutor. Cum acest moșier l-a ținut pe Martin la respect, după care l-a apucat o furie nestăvilită și a jurat că, fie se spânzură, fie îl va urma pe Peter dacă toți copiii lui Jack nu sunt alungați, ca să moară de foame. Despre numeroasele încercări de a-l vindeca pe Martin și de a stabili pace intre el și Jack, ca să se poată uni împotriva lui Peter; toate rămaseră fără sorți de izbândă din cauza abilității unui număr de prieteni ai lui Peter, care se infiltrară printre cei ai lui Martin și se prefăcură a fi cei mai zeloși pentru interesul lui. Cum Martin, plecat în străinătate într-un acces de furie, semăna atât de mult cu Peter ca aer și veșminte și vorbea atât de mult ca el, că mulți dintre vecini găseau imposibil a-i deosebi; mai ales când Martin tropăi de ici până acolo în armura lui Peter, pe care o împrumutase pentru a se lupta cu Jack. Ce remedii fură folosite pentru a potoli starea maladivă a lui Martin…
Aici, autorul fiind cuprins de un acces de plictiseală, căruia îi cade des victimă, după ce a citit o epistolă poetică adresată lui… și-a revenit complet în simțiri și n-a mai comis niciun rând de atunci.
N.B.: unele lucruri ce urmează nu sunt în manuscris, însă par a fi fost scrise de atunci încoace pentru a lua locul a ce nu s-a crezut că e convenabil să fie publicat la vremea respectivă.
Proiect pentru folosul universal al omenirii
Trudind atât de îndelung și străduindu-se atât de mult pentru a servi și educa publicul, autorul, fără niciun fel de profit pentru sine, s-a gândit în cele din urmă la un proiect util întregii omeniri și care îi va aduce dumnealui un venit frumușel. Astfel, intenționează să publice prin abonament nouăzeci și șase de volume mari, in folio, cuprinzând extrase de descriere a locului numit Terra Australis Incognita, adunate cu mare grijă, precum și gravuri de 999 de autori învățați și pioși, de o neîndoielnică autenticitate. Întreaga lucrare, completată de hărți și ilustrații în ton cu subiectul, realizate de cei mai mari maeștri, va costa doar o guinee volumul pentru abonați, o guinee plătită în avans, iar apoi una la primirea fiecărei cărți, cu excepția ultimeia. Respectiva lucrare va fi de mare folos întregii omeniri și necesară tuturor familiilor pentru că va conține descrieri exacte ale provinciilor, coloniilor și așezărilor din acea vastă țară unde, conform decretului general, vor fi duși toți cei ce încalcă legea; aceia care se vor afla în posesia tratatului pot alege locul cel mai potrivit și mai pe placul lor, existând suficient spațiu pentru fiecare, astfel ca toată lumea să fie mulțumită.
Autorul presupune că un exemplar din lucrare se va cumpăra prin subscripție publică sau pe spezele parohiei pentru fiecare biserică parohială din cele trei regate și în toate dominioanele care țin de acestea. Și că orice familie care își poate permite 10 lire pe an, chiar “trase” de la alte cheltuieli mai puțin necesare, va subscrie pentru a primi un exemplar. Autorul nu crede că va termina în mai puțin de nouă volume; considerând numărul necesar, intenționează să publice minim 100 000 de exemplare într-o primă ediție. Va da la lumina tiparului propuneri despre un nou termen, cu un număr de probă și o hartă amănunțită a capitalei cu cele douăsprezece porți, dintr-un autor cunoscut care a prospectat-o exact în vis. Având în vedere marea grijă și eforturile depuse de autor, precum și utilitatea operei, acesta speră că toți până la unul vor fi gata, pentru propriul lor bine și al său personal, să contribuie cu veselie și să nu-i poarte pică pentru câștigul ce-l va avea, mai ales dacă se ajunge, cât de curând, la ediția a treia sau a patra, cum se așteaptă.
Autorul nu se îndoiește că va fi tradus în limbi străine de către majoritatea națiunilor europene, ca și în Asia și Africa, fiind la fel de mare folos acelor nații ca și națiunii sale proprii; din aceste motive intenționează să procure patente și drepturi care să-i rezerve pentru sine întreg profitul de la toți acei prinți și state; în același timp, autorul speră ca înainte să moară să vadă milioane din această mare operă publicate în țările și limbile respective.
După ce afacerea se va consolida ca lumea, autorul a promis să ofere unui prieten un alt proiect, aproape la fel de bun ca și acesta, pentru fondarea în tot locul de birouri unde oamenii să se asigure contra naufragiului și a altor accidente în călătoria spre această țară; oficiile vor furniza contra cost comandanți ce cunosc ca-n palma ruta, fiecare stâncă, prund, nisip mișcător etc., cu care astfel de pelerini și călători ar putea veni în contact. În majoritatea țărilor autorul e deja în contact cu o mulțime de astfel de inși cu bune cunoștințe; oricum, întreaga schemă a problemei va fi elaborată pe larg și comunicată prietenului său.
Din volumul în pregătire la Editura Allfa. Traducere de Alina Cârâc