Puțini bucureșteni își mai aduc aminte că Biserica Kretzulescu a fost până în anul 1938 ascunsă privirii de o clădire cu etaj și cu un turn interesant, nu prea semeț, din care, atunci când se îndura primăria, răzbătea ticăitul unui orologiu.

Clădirea cu turn, demolată pentru “lărgirea și aerisirea laturii sudice a Palatului Regal”, a aparținut mânăstirii-han Kretzulescu. Zi­direa acestui complex monahalo-comercial, întâmplată pe o lungă perioada de timp, are o istorie bogată.

Se spune – în cronici și în hrisoave – că în anul 1700 Constantin Brâncoveanu și-a căsătorit a patra dintre fiice, pe Safta, cu nepotul său, Iordache Kretzulescu. Conform obiceiului, Domnitorul le-a făcut danii însemnate, între acestea și un loc de 28 de stânjeni pe Ulița cea Mare, prima denumire a Căii Victoriei. Pe acest loc, ginerele a sțrămutat biserica de lemn, mică și probabil foarte veche, din satul Kretzulești, “fiind scumpă inimii sale, căci în ea primiseră Botezul strămoșii”.

Fericirii, de scurtă durată, i-au urmat ani de bejenie și de permanente pericole din cauza pârârii Cantacuzinilor la Sublima Poartă. Întorcându-se din Veneția, unde își găsise refugiu după executarea socrului său, Iordache Kretzulescu a intrat re­pede în grațiile lui Nicolae Mavrocordat, ajungând la rangul de mare vornic. Va fi contribuit la grăbirea carierei sale politice și enorma avere – parte din dota cuvenită soției – pe care reușise s-o smulgă din ghearele bancherilor venețieni.

Banii nu au asigurat numai liniștea și bunăstarea familiei, ci și săvârșirea unei lucrări de pomenire a celor cinci răposați atât de înfricoșător la Constantinopol. “Din dumnezeiască râvnă îndemnați”, soții Kretzulescu au purces la zidirea unei “biserici de piatră” în locul celei de lemn și a unei mănăstiri împrejur. Sprijiniți cu danii de Vodă Mavrocordat – 19 stânjeni din pământul domnesc -, ei au reușit să sfințească, la 30 septembrie 1722, “biserica și chiliile și bolțile dinspre uliță”.

Până în l746, anul morții marelui vornic, s-au făcut toate completările trebuincioase, iar în anul următor, Safta Kretzulescu stipulează într-o diată că inima ctitoriei, “biserica care am făcut-o noi, după cum a lăsat-o soțul meu, așișderea las și eu să nu se închine nicăierea, ci să fie deasupra copiilor mei, să-i poarte de grijă și să ia seama”.

Această poruncă a fost respectată cu sfințenie până în 1950, deși nu de puține ori au apărut fel de fel de situații vitrege. Ast­fel, într-o plângere din 19 ianuarie 1838, descoperită de profesorul George Potra, o parte dintre chiriașii hanului aduc la cunboștința Sfatului Orășenesc că, în urma teribilului cutremur, comisarul orașului le-a pus în vedere să-și părăsească locuin­țele, “deoarece construcția este amenințată de prăbușire”. În încheiere cereau Sfa­tului Orășenesc să cerceteze cazul cu atenție, “ca să vază cât de tirană năpăstuire ne face domnul comisar”.

Reparațiile s-au făcut târziu, în l852, o anomalie dacă ținem seama că moșiile bisericii însumau peste 200.000 de pogoane și fonduri existau din belșug. Dar, începând din 1852, Hanul Kretzulescu figura printre cele 10 hanuri de căpetenie ale Bu­cureștilor. Biserica a fost restaurată în sil neoclasic, i s-a construit o turlă de lemn acoperită cu tablă, iar pictura i-a fost refăcută de Gheorghe Tattarăscu. Lucrările de restaurare, încheiate la 186o, schimbaseră în mod radical înfățișarea ansamblului de la Kretzulescu, cu un plus de gust în as­pectul hanului, devenit destul de atrăgător. Acest fapt trebuie să-1 fi atras și pe comerciantul francez Lemonnier Jobin, care, în 1864, a deschis aici o prăvă­lie cu “articole de Paris” devenită celebră prin mănușile fine și țilindrele ajunse accesorii obligatorii în lumea bună. Sora lui, Victorine Jobin, a fost mai puțin norocoasă cu magazinul închiriat la Hotelul Broftt, dând fa­liment în 1869 și “murind de supărare” în 1873, anul de glorie a fratelui!

Șirul de case boierești de-a lungul Podului Mogoșoaiei, vecinătatea Pa­latului Domnesca Pasajului Român și a Teatrului cel Mare, precum și a Cișmigiului asigurau oricărui negustor cu prăvălie la Hanul Kretzulescu un procent de câștig mult mal ridicat decât în alte vaduri comerciale ale Capitalei. Din acest motiv, chiria prăvăliei și prețurile produselor erau mult mai ridicate decât în altă parte. Excelau în lux și în scumpete prăvălia doamnei Briol și foarte cunoscutul – pe vremuri – magazin Paradisul Copiilor.

Singură biserica – așezământ care, în zilele lui faste găzduise corul bărbătesc condus de Anton Pann – distona cu opulența și rafinamentul din jur! În urma unor unor minuțioase cercetări, arhitectul Ștefan Balș a pornit – ajutat fi­nanciar de către epitropi – lucrările de restaurare în conformitate cu forma inițială. Cu acest prilej bisericii i s-a deschis pridvorul, i s-a refăcut turla de zid și i-a fost redată fresca originară prin înlăturarea picturii lui Tattarescu. Doi ani mai târziu, în 1938 toamna, “totul s-a dărâmat din ordinul stăpânirii”, nota cu amărăciune contemporanul Gheorghe Crutzescu. N-a mai rămas în picioare decât biserica. Atunci epitropia a hotărât să clădească aici case noi, acestea fiind după exproprierea din 1920 singura avere a bisericii.

Arhitectul G.M. Cantacuzino ridică armonioasa clădire cu arcade care adăpostește librăria Bucholz – astăzi Dacia – și atâtea alte “prăvălii frumoase”. Sub ocupația comunistă, și această unică sursă de venit a fost confiscată – zice-se “în numele poporului” – spre a fi dăruită Securității. Oare “Așezământul Kretzulescu” nu a fost zidit să slujească poporului? În anii din urmă Dumnezeu s-a îndurat și clădirea a fost recuperată de biserică.

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licențiat în istorie la Universitatea București, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele “Formula AS”, “Lumea Magazin”, “Magazin Istoric” și la “Ziarul de Duminică”. A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia – București și Imnurile naționale la români. Este și coautor al volumelor Scurtă istorie a regalității în România, Nicolae Ionescu. Bucureștii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspirația securității, Bucureștii în imagini în vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

Subiecte #Hanul Kretzulescu