Nu este prima oară când scriu despre limitele antropologiei creștine. Fenomenul Părintelui Arsenie Boca este un excelent revelator pentru acest subiect delicat și în același timp ofertant, plin de surprize.
Întrezăresc aici cel puțin două unghiuri de abordare. Primul se referă cu strictețe la modul în care se poziționează chiar Pr. Arsenie Boca (foto 1). Fiind un om cult, realizând că ceea ce se învață la Facultatea de Teologie poate fi completat cu cunoașterea științifică, Pr. Arsenie Boca asistă și la cursurile Facultății de Medicină. Multe din cele învățate acolo se vor regăsi în volumul „Cărarea împărăției”. Chiar dacă un medic din zilele noastre, credincios fiind, ar avea reticențe cu privire la limbajul și la teoriile dezvoltate de Pr. Arsenie Boca în acest volum, eforturile celui numit astăzi „Sfântul Ardealului” trebuie apreciate ca atare. Era o modă în interbelicul românesc aceea de a face studii în paralel, la cel puțin două facultăți, chiar dacă licența nu era luată de cele mai multe ori la amândouă. Cel mai bun exemplu este reprezentat de obștea Mănăstirii Antim din Bucureștii anilor ’40 – o serioasă parte dintre monahii și frații acesteia urmau în paralel două facultăți…
Să reținem însă exemplul de mai sus în special pentru valoarea sa simbolică: un teolog cu trăiri lăuntrice excepționale care are deschiderea intelectuală de a învăța și medicină, fie și timp de un an-doi. Poate pentru a-i fi de folos în întâlnirile de suflet cu mulțimea de oameni care urma să-l caute. Poate fără să se fi gândit la asemenea consecințe ulterioare, ci pur și simplu de dragul cunoașterii. De altfel, după terminarea Teologiei la Sibiu, părintele avea să urmeze cursurile și să obțină o a doua licență la București în Arte plastice.
În același registru sunt lecturile Pr. Arsenie Boca despre mistica altor spații și ne amintim aici că s-a declarat recunoscător scrierilor lui Mircea Eliade. Unii semidocți îi impută și astăzi Pr. Arsenie Boca că ar fi citit toate acestea și, în plus, chiar și scrierile lui Rudolf Steiner etc. Sunt cumva interzise astfel de lecturi pentru cei cu adânci cunoștințe teologice și cu puterea discernământului?? Nicidecum! Crede cineva că profesorii de la Teologie care se respectă nu le-au frunzărit măcar? Abia atunci când ești în totală cunoștință de cauză poți combate sau privi în perspectivă comparată orice scriere noncreștină! Abia când știi cu adevărat despre ce este vorba, teolog fiind, vei putea să faci față unor dialoguri cu credincioși ale căror cunoștințe sunt în ceață. Dar aceasta este încă o lectură în cheie minoră a celor de mai sus…
Pur și simplu, un intelectual creștin, cum era fără doar și poate Pr. Arsenie Boca, făcea eforturi să-și extindă limitele cunoașterii nu numai prin trăire, ci și la nivel teoretic. Cu alte cuvinte, să extindă, măcar pentru sine, și limitele antropologiei creștine.
Mulți dintre sfinții creștini au operat astfel de modificări, adâncind cunoașterea creștină, fără a ieși cu nicio fărâmă din interiorul tradiției proprii. Spre exemplu, despre Sf. Siluan Athonitul s-a spus că prin intermediul său creștinismul a dobândit un nou înțeles, probabil cel maxim, al noțiunii de smerenie…
Rareori este ceva nou sub soare, iar reîmprospătări ale memoriei creștine genuine vii sunt totdeauna binevenite. Ce altceva s-a petrecut oare prin însăși prezența Pr. Arsenie Boca într-un secol XX atât de încercat?
Pr. Arsenie Boca a simțit, ca puțini alții, „pulsul” lumii în care trăia și a făcut constante eforturi spre exemplu pentru aducerea unor manuscrise de la Sf. Munte Athos, prin a-i sta alături Pr. Dumitru Stăniloae în lucrarea acestuia de traducere a „Filocaliei”, prin centralizarea câtorva sute de comenzi anticipate, tocmai pentru obținerea banilor de tipărire. Parcă știa că această monumentală traducere avea să aducă un imens ajutor duhovnicesc creștinilor din România. Mai ales în această perioadă istorică generată de comunism în care ateismul marxist devenea treptat, cu o agresivitate de neimaginat, o a doua religie oficială. Iată de ce Pr. Stăniloae îi și mulțumește apăsat Pr. Arsenie Boca în trei din prefețele celor patru volume ale „Filocaliei” publicate în anii ’40.
Celălalt unghi de abordare este acela în care vom cerceta cum a fost receptat Părintele Arsenie de credincioși. Privit în perspectivă diacronică, s-au petrecut nenumărate fapte miraculoase în preajma Pr. Arsenie Boca, pornite de la întâlnirile cu credincioșii care-l căutau zilnic. Și care-l caută și astăzi, în continuare, închinându-i-se la mormântul de la Mănăstirea Prislop. Unele dintre aceste minuni vorbesc la rândul lor despre necesitatea extinderii antropologiei creștine. Căci ce altceva poate fi un fenomen de ubicuitate (poate teleportare?), care s-ar fi petrecut, se spune, la moartea mamei sale? Ori fenomenele de natură parapsihologică relatate cu prilejul arestărilor? Sau unde poate fi încadrată imensitatea vindecărilor miraculoase petrecute în preajma părintelui ori a mormântului său, în urma rugăciunilor acestuia?
Memoria credincioșilor este împrospătată periodic în istorie, prin prezența unor asemenea oameni ai lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne fi întărită credința că n-am fost părăsiți vreodată și că puterea cu care au fost învestiți apostolii a ajuns, iată, până în zilele noastre.
Dar mai este ceva: toate aceste fapte – în măsura în care sunt reale și verificabile – devin tot atâtea provocări pentru știința de astăzi, pentru cercetătorii care sunt datori să dea explicații. Pe de altă parte, faptele respective sunt constante care vorbesc despre fenomene spirituale (prezente și în alte tradiții), care în cazul nostru conturează mai exact și uneori extind limitele antropologiei creștine.
În aceeași perspectivă poate fi evaluată și pictura de la biserica Drăgănescu (foto 2). Este o evidență că nu prea sunt respectate erminiile, canoanele ortodoxe. Personal, am avut șansa să aflu despre o mărturie în care cineva, un apropiat, l-a însoțit pe Pr. Sofian Boghiu la biserica Drăgănescu tocmai pentru a fi vizionată pictura realizată de Pr. Arsenie Boca acolo. Și care mi-a relatat că a fost o mică polemică, foarte elegantă, mai degrabă aluzivă, între cei doi, Pr. Sofian fiind pe-atunci angajat la Patriarhie în sectorul care se ocupa în mod explicit de validarea picturilor bisericești. Știm bine că există suficiente astfel de biserici, zugrăvite inclusiv după 1989, care sunt cam departe de rigorile tradiționale. Cum am mai spus aici, în fond, nici Nicolae Grigorescu nu a fost „pe linie” ortodoxă prin pictura sa realizată la Mănăstirea Agapia.
Altceva este important: care sunt simbolurile, învățăturile transmise pe cale iconică de Pr. Arsenie Boca – el însuși absolvent de Arte plastice, să nu uităm aceasta – tocmai fiindcă după îndepărtarea din monahism întâlnirile sale cu credincioșii continuau doar pe ascuns. Cu alte cuvinte, nu mai avea posibilitatea de a se exprima prin cuvântul rostit și a fost nevoit să ne vorbească prin imagine, prin simboluri și, nu în ultimul rând, prin diafane culori…
Toate acestea trebuie cercetate și „exploatate” inteligent, fără de prejudecăți, în Duh și nu în literă. Vom fi, cu toții, îmbogățiți.
Căci una din „resursele” acestei țări despre care nu se prea vorbește, dar de care trebuie să fim conștienți, sunt tocmai astfel de oameni excepționali care ne-au sfințit pământurile. Și nu este vorba numai de a-i frecventa cu jdemii de cereri, justificate, în sine, ci mai ales de a învața cu adevărat semnificațiile vieții atât de complexe pe care au dus-o.
În cazul Pr. Arsenie Boca, notorietatea imensă de care se bucură are astăzi și dezavantaje: pune în umbră ori deformează, iată, multiple aspecte legate de viața sa, care, în perspectivă, ar putea fi chiar mai importante decât vindecările spectaculoase petrecute prin rugăciunile sale. O altfel de înțelegere a vieții Pr. Arsenie Boca ne va vindeca – poate – de boala cea mai gravă, anume: de ignoranță.