Proiectul de lege privind ridicarea pragului de deținere la SIF-uri de la 1% la 5% a fost trimis pentru promulgare președintelui Traian Băsescu, aceasta fiind ultima etapă înainte ca legea să fie publicată în Monitorul Oficial și să-și producă efectele.

Totuși, investitorii de pe bursă sunt precauți și au preferat în ultimele zile să-și marcheze pro­fiturile înregistrate în șe­dința de joi, când SIF-urile au crescut cu peste 10%, du­pă ce Camera Deputaților a votat ridicarea pragului. Acest proiect de lege modifică legea pieței de capital care spune că un acționar al SIF nu poate deține mai mult de 1% din acțiuni.

“Proiectul de lege a fost trimis spre promulgare la Președinție. Va fi cu certitudine promulgat pentru că nu cred că există motive care să împiedice acest lucru. Mai urmează câteva detalii tehnice, promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial, pentru ca legea să intre în vigoare”, a declarat pentru ZF Nicolae Bud, deputat PD-L și secretarul Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților.

Cu toate astea, în piață circulă zvonuri că unele grupuri ar putea interveni pe lângă președintele Băsescu pentru a trimite proiectul la reexaminare. Ar fi vorba aici despre unii investitori care se tem ca odată ridicat pragul, cei care dețin deja pachete semnificative de acțiuni la SIF-uri, de peste 1%, vor avea un avantaj față de cei care au respectat limita de 1%. O propunere ar fi ca timp de șase luni după ridicarea pragului, drepturile de vot să fie limitate, potrivit unor surse din piață.

Unii președinți de SIF-uri, care au în continuare o influență puternică în mediul politic, ar putea încerca și ei să joace ultima carte pentru a împiedica ridicarea pragului, fiind cunoscut faptul că ei au fost principalii oponenți ai proiectului. Președintele nu este însă tocmai un simpatizant al șefilor SIF, care sunt mai apropiați de PSD. Tocmai de aceea susținătorii proiectului sunt încrezători că acesta va fi promulgat.

“Odată ce un proiect a fost trimis spre promulgare la Președinție nu poate fi în niciun fel modificat. Doar președintele poate retrimite o lege în comisii spre modificare dacă consideră că este necesar acest lucru. Nu există însă motive pentru retrimiterea acestui proiect de lege în comisiile Camerei Deputaților, spre disperarea unor șefi de SIF-uri care simt că le sunt amenințate funcțiile. Ca orice alt act legislativ, proiectul de lege urmează procedura tehnică spre intrarea în vigoare: promulgare și apoi publicare în Monitorul Oficial”, a declarat Ovidiu Marian, senator PD-L și unul dintre inițiatorii proiectului.

Care sunt etapele de parcurs după ce o lege este trimisă la promulgare

Promulgarea unei legi se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Înainte de promulgare, președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

Reexaminarea legii de către Camera Deputaților va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaților dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată.

Cererea Președintelui României privind reexaminarea unei legi va fi examinată de comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă; aceasta va în­tocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecțiile formulate în cererea de reexaminare.

Raportul comisiei împreună cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei Deputaților după regulile procedurii legislative.

Promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.

Ridicarea pragului de deținere la SIF-uri a fost votată joi de deputați, după trei săptămâni de amânări.