Pragul valoric în limita căruia instituțiile publice pot încheia contracte prin achiziție directă, fără licitație, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse și servicii și ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an.

Majorarea substanțială a limitei valorice pentru achizițiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât și de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice.

De această dată, însă, ridicarea pragului a fost aprobată în Camera Deputaților, printr-un amendament introdus de re­pre­­zentanți ai grupurilor parlamentare PSD, PNL și mi­no­rităților naționale la o ordonanță aprobată de Guvern la sfâr­șitul anului trecut privind modificarea sistemului de achi­ziții publice, și a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, urmând să fie aplicată începând cu luna iulie a acestui an.

La finele anului trecut, înainte de aprobarea acestei ordonanțe, Guvernul a anunțat oficial că ia în calcul majorarea pragului la achizițiile directe, de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar a renunțat pe fondul criticilor publice.

Intenția Guvernului de a dubla pragul achizițiilor directe a fost confirmată în iulie anul trecut de către președintele Autorității Națio­nale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Pu­blice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, cu argumentul că majo­ra­rea pragului de achiziții directe va permite „flexibili­za­rea pro­­ce­sului de atribuire a contractelor de achiziție publică, având în vedere și gradul scăzut de absorbție a fondurilor europene“.

Exact același argument este folosit și de către deputații care au introdus acum în ordonanța Guvernului amenda­mentul prin care o autoritate contractantă va avea dreptul să achiziționeze direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției este de maximum 30.000 euro echi­valent în lei (față de 15.000 euro în prezent) pentru fiecare achiziție de produse ori servicii și de maximum 100.000 euro (față de tot 15.000 euro în prezent) pentru fiecare achiziție de lucrări. Majorarea pragului de achiziții directe a fost pregătită și de fostul Guvern Boc, dar proiectul a fost abandonat după ce a devenit public și a generat critici din partea reprezen­tanților PSD, aflați atunci în opoziție.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013