Dupa aproape zece ani de lupta politica dusa in conditii de cvasi-ilegalitate, opozitia sarba va incerca in septembrie sa-l invinga pe Slobodan Milosevici in cadrul unui scrutin mai mult sau mai putin democratic. Insa sansele de a realiza acest lucru sunt diminuate considerabil de divizarea accentuata a opozantilor sarbi, care tot de zece ani nu reusesc sa se uneasca nici macar pentru a realiza scopul declarat al fiecaruia in parte: depasirea erei Milosevici si reintrarea Iugoslaviei in comunitatea internationala.
Orgolii prea mari, secrete de culise sau lipsa unui limbaj comun in ciuda obiectivelor similare – toate s-ar putea afla printre cauzele lipsei de coeziune a opozitiei, care aminteste oarecum de situatia din Irak, unde gruparile care lupta impotriva lui Saddam Hussein se bat si mai abitir intre ele.
Principala rivalitate se poarta intre Vuk Draskovici, liderul celui mai mare partid de opozitie din Serbia, Miscarea pentru Reinnoire (SPO), si liderul Partidului Democratic, Zoran Djindjici. In timp ce Djindjici pare a fi un democrat convins si se bucura de aprecierea Occidentului, Draskovici este o personalitate controversata, care a facut la un moment dat parte din administratia Milosevici si care este acuzat in continuare de unii lideri ai opozitiei ca duce tratative de culise cu presedintele iugoslav.
Cert este ca, in timp ce nu mai putin de 15 formatiuni de opozitie au reusit sa se uneasca pentru a propune un candidat comun la presedintie, Draskovici a impins in fata propriul candidat, provocand o bresa importanta in ceea ce ar fi trebuit sa fie unitatea de monolit a adversarilor lui Slobo. Astfel ca, dupa alegeri, Draskovici ar putea oricand negocia cu Milosevici, pornind de la premisa ca el a reusit sa slabeasca opozitia.
Problema opozitiei nu este insa numai una de bucatarie interna. In ciuda greutatilor vietii de zi cu zi si a situatiei grele in care se afla tara, multi sarbi il considera inca pe Milosevici un erou national care a stat ferm in calea agresorilor indiferent de numarul si forta acestora. Opozitia s-a tot chinuit sa obtina sprijin popular in special prin proteste de strada la adresa liderului iugoslav, dar succesele sale au fost putine, in timp ce de multe ori numarul participantilor a fost dezamagitor.
Ce va urma este greu de anticipat, mai ales ca in ecuatie se mai afla si Muntenegru, mica republica pro-occidentala ce formeaza alaturi de Serbia noua Federatie Iugoslava. Autoritatile de la Podgorita au anuntat ca vor boicota scrutinul, in ciuda apelurilor disperate ale Occidentului.
Acesta insista pentru participarea tuturor fortelor democratice la alegeri, considerand probabil ca scrutinul reprezinta cea mai buna sansa pentru ca opozitia sa poata avea o voce legitima in structurile puterii din Iugoslavia – adunari locale, primarii, parlament si poate chiar guvern – in ciuda oricaror fraude pe care regimul de la Belgrad le-ar putea incerca. Odata stabilit acest cap de pod, inlaturarea lui Milosevici sau macar diminuarea influentei lui ar putea deveni mai usoara si s-ar face democratic, nu prin noi varsari de sange.
Pana una alta, insa, opozitia sarba este inca pierduta in micile jocuri interne, alimentate probabil abil de regimul Milosevici, care simte apropierea unui moment foarte important pentru supravietuirea sa.
Data de 24 septembrie, cand vor avea loc alegeri locale, parlamentare si prezidentiale, este decisiva pentru viitorul Iugoslaviei si al Balcanilor ca regiune.
Pana acum insa lucrurile par sa se indrepte mai degraba spre un final fericit pentru Milosevici, un obstacol prea mare pentru opozantii sai, carora pare sa le lipseasca curajul simplu de a se uni impotriva unui inamic comun.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.