Precizare: Ca urmare a articolului “Piața farma așteaptă a doua mare tranzacție de anul acesta, cu 220 de farmacii”, publicat de Ziarul Financiar în ediția din 17 septembrie 2012, Eugen Banciu, acționarul majoritar al farmaciilor Dona face următoarele precizări: “Nu există nicio «masă a negocierilor» și nicio tranzacție cu privire la transferul acțiunilor pe care le dețin în cadrul Farmaciilor Dona și nu am făcut nicio afirmație de acest gen la vreun moment dat; în consecință, sursele din industria de profil invocate de către dumneavoastră nu există sau nu sunt demne de luat în considerare”.
ZF a scris în articol că “retailul local de medicamente, format din aproximativ 8.000 de farmacii și care reprezintă anual un business de peste 2,2 mld. euro, ar putea asista la o nouă tranzacție în perioada imediat următoare, în condițiile în care Eugen Banciu, acționarul majoritar al farmaciilor Dona, are discuții pentru vânzarea companiei, potrivit unor surse din industria de profil. La masa negocierilor s-ar afla gigantul britanic Alliance Boots, proprietarului celui mai mare lanț de farmacii și frumusețe din Europa, care tatonează de mai mulți ani piața românească”.
Totodată, ZF a mai scris că Dona are aproximativ 220 de farmacii, iar în condițiile în care o unitate este evaluată la 200.000 de euro, rezultă că întreaga rețea are o valoare de peste 40 mil. euro. ZF precizează că datele folosite sunt estimări proprii ale ZF și nu are pretenția de a fi realizate pe baza unor studii de piață sau evaluări ale firmelor specializate, fiind un demers primar, jurnalistic. Aceeași evaluare primară a fost folosită și pentru estimările ZF care au evaluat pachetul de 20% din acțiunile Farmexpert pe care Banciu l-a vândut.
Eugen Banciu mai precizează că Nicușor Nistor este în continuare partenerul său în cadrul farmaciilor Dona. Ziarul Financiar a scris greșit că “până de curând l-a avut ca partener pe omul de afaceri Nicu Nistor”.