Compania Omniasig afirma ca veniturile membrilor Consiliului de Administratie al companiei sunt in valoare bruta de 400 de euro pe luna si nu de 10.000 euro pe luna, referindu-se la o informatie publicata in editia de ieri, 11 iulie 2006, a Ziarului Financiar, in articolul “Administratorii Omniasig castiga 10.000 euro pe luna”. Fondul brut de salarii de trei milioane de lei (830.000 euro) publicat in raportul anual al companiei era de fapt destinat pentru 70 de persoane (administratori, directori si directori adjuncti ai companiei), nu doar pentru cei sapte membri ai Consiliului de Administratie, a spus Constantin Toma, presedintele Omniasig. Astfel, cei 70 de membri ai managementului companiei au avut anul trecut un salariu mediu brut lunar de 1.011 euro, in scadere fata de nivelul de 1.039 euro, cat a fost in 2004. De asemenea, profitul obtinut anul trecut nu a fost destinat acoperirii pierderilor din anii anteriori, pentru ca Omniasig nu a inregistrat pierderi in anii precedenti ci pentru acoperirea pierderii de activ net inregistrate ca urmare a fuziunii prin absorbtie dintre Omniasig SA si Omniasig Agi si Omniasig Asirag.
Bănci și Asigurări
Precizare: Membrii CA ai Omniasig castiga 400 de euro pe luna
Compania Omniasig afirma ca veniturile membrilor Consiliului de Administratie al companiei sunt in valoare bruta de 400 de euro pe luna si nu de 10.000 euro pe luna, referindu-se la o informatie publicata in editia de ieri, 11 iulie 2006, a Ziarului Financiar, in articolul "Administratorii Omniasig castiga 10