Somaco și-a bugetat pentru anul acesta o creștere de 15-18%,
până la circa 60 mil. lei, determinată de o majorare cu 30% a
vânzărilor de prefabricate și de 10% pe segmentul de BCA,
principalul produs al companiei. Majorarea businessului va fi
susținută prin lansarea de produse noi, extinderea regională și
prin campanii de promovare a produselor din portofoliu.
“Perioada 2009-2010 este una de supraviețuire, dar așteptăm ca
primele semne de reluare a consumului să revină în prima jumătate a
anului viitor, urmând ca 2012 să fie pe plus. Pentru a impulsiona
sectorul construcțiilor, Guvernul ar trebui să aibă o politică
fiscală corectă și stabilă și să se concentreze pe investiții,
pentru că nu putem să rămânem în urmă cu dezvoltarea față de țările
din Uniunea Europeană”, spune Gabriel Colobațiu, directorul general
al Somaco Grup Prefabricate.
Oresa Ventures a plătit la sfârșitul anului 2008 circa 32,5
milioane de euro pe trei fabrici ale companiei Somaco și estima că
va atinge o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro până în
2014. Între timp, criza financiară a dat peste cap planurile Oresa
Ventures, care a prelungit cu circa doi ani, până în 2016,
atingerea targetului stabilit la momentul preluării
fabricilor.
“Planul de atingere a cifrei de afaceri de 60 de milioane de euro
până în 2014 va fi translatat cu circa doi ani, pentru că în
momentul în care a fost realizat încă nu venise criza pe piața
locală”, explică Colobațiu.
Totuși, compania a înregistrat în primele șase luni o creștere de
peste 20% a vânzărilor de prefabricate și de 5-6% pentru vânzările
de BCA comparativ cu perioada similară a anului trecut. “După o
lungă iarnă, aprilie a fost o lună bună, pe urmă vânzările au căzut
din cauza majorării TVA, care s-a resimțit la clienții finali.
Oricum în această industrie anul începe mai greu, dar se lucrează
până în noiembrie și de aceea partea a doua este mai productivă”,
explică Colobațiu. El afirmă că deși a primit foarte multe cereri
de ofertă de la clienți, decizia finală de cumpărare a fost luată
mai greu.
Majorarea vânzărilor s-a datorat câștigării unor contracte noi de
execuție de hipermagazine și spații logistice pentru divizia de
prefabricate, iar la BCA extinderea teritorială și creșterea
capacității operaționale au condus la creșterea vânzărilor pe o
piață în scădere.
“Am reușit să creștem pe BCA în primul semestru pentru că am atacat
și Transilvania, în județe precum Bistrița sau Harghita, dar și
datorită strategiei de vânzări”. Managerul Somaco estimează o
scădere de 15-18% a pieței de BCA în volum, sub nivelul de 2
milioane de metri cubi, în timp ce piața de prefabricate din beton
se va reduce cu 30-40%, sub 100.000 de metri cubi. Piața va scădea
și din cauza deciziei clienților finali de a construi mai puțin ca
anul trecut, situație determinată și de faptul că românii din străi
nătate trimit mai puțini bani în țară, pentru că mulți sunt în
șomaj.
O piaȚă În picaj. Piața prefabricatelor a suferit în 2009 o
contracție cu 60-70%, până la 100 mil. euro față de 2008, fiind una
dintre cele mai afectate din sectorul construcțiilor. Colobațiu
estimează o stagnare a pieței în 2010 ca mărime a volumelor
vândute, însă în valoare va continua să se reducă. Sectorul
prefabricatelor din beton a atras mai mulți investitori străini în
ultimii ani, precume Ergon (Belgia), SW Umweltechnik (Austria),
Bauelemente (Germania) sau Consolis (Finlanda) care au investit în
facilități de producție, care au ajuns la circa 100.000 de metri
cubi în 2008.
Fără lucrări majore de infrastructură și cu proiectele imobiliare
blocate, consumul de prefabricate nu are cum să crească.
“Cea mai mare parte din vânzările de prefabricate sunt către
spațiile logistice, depozite și către sectorul de retail, în timp
ce pentru infrastructură cantitățile vândute sunt foarte reduse,
pentru că anul acesta nu au fost alocate fonduri pentru începerea
unor proiecte noi, iar mulți dintre constructorii actualelor
proiecte produc singuri grinzile pentru poduri”, susține directorul
general al Somaco.
Totuși, pe termen lung piața de prefabricate va continua să se
dezvolte, pentru că sunt anunțate tot mai multe investiții în
industrie. În plus, odată cu finalizarea autostrăzii către
Constanța vor fi construite tot mai multe spații logistice.
Cu piciorul pe frănă. Somaco a decis anul acesta să frâneze ritmul
investițiilor de 8-10 milioane de euro anunțate în 2009 pentru
extinderea producției din cauza ritmului mai lent de dezvoltare al
afacerii față de momentul achiziției.
Compania a investit anul trecut 10 mil. lei în modernizarea
fabricilor preluate, iar anul acesta va aloca alte 8 mil. lei în
extinderea activității, însă ritmul este mult mai redus față de cel
anunțat inițial.
“Investițiile de 8-10 milioane de euro anunțate la momentul
preluării celor trei fabrici vor fi realizate, numai că într-un
ritm mai lent, pentru că nu a fost înregistrată creșterea
businessului pe care s-a construit achiziția fabricilor Somaco.
Investițiile prioritare au fost cele în producția de BCA, care
produce cash mult mai repede, în timp ce la prefabricate
modernizarea fabricilor a început în mai 2009”, afirmă managerul
Somaco.
Compania deține două unități de producție de prefabricate în Buzău
și Roman, precum și o fabrică de BCA la Adjud. Somaco Grup
Prefabricate, care are 400 de angajați, reprezintă reunirea într-o
singură firmă a trei fabrici pe care fondul de investiții Oresa
Ventures, prin subsidiara Sonriso Investments SRL, le-a achi
ziționat în septembrie 2008. Compania are 400 de angajați, dintre
care 80-85% sunt în producție.
Business Construct
PREFABRICATE: "Atingem targetul cu un decalaj de doi ani"
Somaco și-a bugetat pentru anul acesta o creștere de 15-18%, până la circa 60 mil. lei, determinată de o majorare cu 30% a vânzărilor de prefabricate și de 10% pe segmentul de BCA, principalul produs al companiei. Majorarea businessului va fi susținută prin lansarea de produse noi, extinderea regională și prin campanii de promovare a produselor din portofoliu.