Premierul rus Vladimir Putin a anunțat joi ca Rusia va suspenda temporar exporturile de cereale ale țării, după ce cea mai gravă secetă din ultima jumătate de secol a afectat considerabil recoltele, scrie Financial Times. “Cred ca decizia va fi salutară. Nu putem să lăsăm să crească prețul pe piața internă iar numărul de vite trebuie menținut”, a spus Putin. Interdicția de export va intra în vigoare pe data de 15 august, a declarat un purtător de cuvânt al administrației de la Moscova.
Prețul grâului a urcat joi la maximul ultimelor 23 de luni, pe fondul îngrijorărilor legate de vremea din Rusia.