Ieri, puțini deputați și senatori, unii chiar membri ai PDL, știau cine este Sorin Florescu, cu câteva minute înainte de ora 16:00, când erau programate audierile candidaților pentru pozițiile de membri în consiliul CSA și pentru poziția de vicepreședinte al CNVM în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților.

Sorin Florescu este susținut de PDL și candidează pentru un mandat de cinci ani la conducerea autorității de supraveghere și reglementare a pieței de capital. Conducerea CNVM este formată din șapte membri, președintele Comisiei fiind, din iunie 2001, Gabriela Anghelache. A doua funcție de vicepre­ședinte este în prezent deținută de Carmen Negoiță.

După audierile de ieri, Parlamentul urmează să se pronunțe prin vot săptămâna viitoare asupra candidaturilor. PNL a propus anul trecut pentru funcția de vicepreședinte pe Alexe Gavrilă, de profesie inginer metalurgist, însă nu există informații oficiale care să confirme că partidul și-a menținut propunerea.

Sorin Florescu, în vârstă de 31 de ani, este din noiembrie 2007 șeful serviciului de inspecții de control din cadrul CNVM. El a început să lucreze în cadrul CNVM de la 23 de ani în calitate de inspector și de expert la nivel european. Candidatura lui Florescu pentru funcția de vicepreședinte al CNVM, rămasă liberă în urmă cu un an după expirarea mandatului lui Paul Miclăuș (susținut de PNL), este o premieră pentru CNVM pentru că Florescu este primul candidat care provine din interiorul Comisiei. Ceilalți șase comisari de la conducerea arbitrului pieței de capital au fost numiți de Parlament și au ajuns în funcții fiind susținuți de partidele politice aflate la guvernare fără însă a avea experiență în supravegherea pieței de capital. Dacă va obține votul Parlamentului săptămâna viitoare, Sorin Florescu va deveni cel mai tânăr comisar de la conducerea CNVM.

A doua funcție de vicepreședinte al CNVM este deținută de Carmen Negoiță (susținută de PDL și soția primarului sectorului 3 din București Liviu Negoiță), al cărei mandat de cinci ani expiră în 2012.


Miza pentru funcția de vicepre­­ședinte este ridicată. La nivel salarial, Sorin Florescu ar putea obține o creștere de aproape cinci ori a salariului dacă va deveni vicepreședinte. În 2009, el a încasat un venit anual de 67.095 lei în calitate de șef serviciu inspecții, în timp ce Carmen Negoiță, vicepre­ședinte al CNVM , a obținut un venit anual de 391.143 lei în același an, potrivit declarațiilor de avere ale comisarilor.

În 2010 venitul anual încasat de Carmen Negoiță a crescut până la 423.548 lei, potrivit declarației de avere publicate de soțul acesteia Liviu Negoiță.

Poziția de vicepreședinte ocupată de Carmen Negoiță este de departe cel mai bine plătită din cadrul CNVM, nivelul salarial al acesteia fiind chiar peste cel al președintelui Comisiei. Potrivit declarațiilor de avere, Gabriela Anghelache, președintele CNVM, a încasat în 2009 un venit anual de 274.513 lei, sub cel al comisarilor.

La nivel profesional, persoana care va deține funcția de vicepreședinte va fi responsabilă de supravegherea și reglementarea pieței locale de capital pe care activează circa 2.000 de profesioniști, peste 20 de administratori care gestionează 73 de fonduri de investiții cu active de 6,4 mld. lei, cinci SIF-uri cu active totale de 7,1 miliarde de lei (1,72 mld. euro), Fondul Proprietatea și sucursala locală a Franklin Templeton, care ges­tionează activele de 16,1 mld. lei ale fondului, și cei doi operatori de piață: Bursa de Valori București (BVB) și Bursa din Sibiu (Sibex), precum și depozitarele și casele de compensație ale celor două piețe. CNVM supraveghează circa 70 de companii listate la Bursa de Valori București, la care se adaugă alte circa 1.200 de societăți listate pe RASDAQ, al căror statut este încă incert, dar și cele cele 64 de societăți de brokeraj care mai sunt active în prezent pe piața de capital.

Viitorul vicepreședinte va avea în față un mandat deloc ușor. În ultimii ani Comisia Valorilor Mobiliare s-a confruntat cu tot mai multe scandaluri apărute pe piața de capital, printre care se numără nereguli descoperite în conducerea unei SIF, fraude la societăți de brokeraj sau probleme în derularea ofertelor publice de preluare. Comisia a ieșit cu reputația știrbită și din scandalul falimentului FNI după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anul trecut că CNVM alături de Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas și alți inculpați în dosarul FNI este obligată la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu rata de inflației. Estimări neoficiale plasează despăgubirile la circ 60 milioane de euro, sumă ce reprezintă bugetul CNVM pe zece ani, astfel că Parlamentul a decis să amâne până anul viitor plata acestor despăgubiri.