Teodor Baconschi – Despre necunoscut. Cuvânt înainte: Sorin Lavric
Colecția savoir-vivre. Ilustrația copertei: Gabriel Brojboiu
„Spiritual vorbind, Teodor Baconschi e un conservator de vână creștină privind cu mefiență la spectacolul modernității. Superstiția progresului îl irită, laicizarea crescândă o deplânge, tirania mass-media o repudiază, iar exhibiționismul de pe rețelele de socializare îl predispune la stenahorie. În fond, nu se simte în largul lui în epoca noastră, având ceva dintr-un intrus care nu poate rezista prezentului decât criticându-l. Numai că în Teodor Baconschi întâlnim un critic moderat, fără vehemențe polemice, tonul său neatingând vreodată intensitatea diatribei. Mai mult, autorul nu are predispoziții elegiace și nu-l poți bănui că aurește trecutul în numele anomaliilor prezentului. De altminteri, de la un intelectual care și-a dat doctoratul cu o teză despre tema râsului în patristica greacă nu te poți aștepta la mina posacă a unui observator atrabiliar, care zugrăvește totul în tente negre. Teodor Baconschi nu e un spirit morocănos otrăvit de amărăciune, ci o fire mansuetă judecând cu clemență aberațiile contemporane. În ciuda strâmtorării sufletești pe care o resimte în mijlocul epocii, i se potrivesc cuvintele pe care Carl Schmitt, într-un acces de luciditate suferindă, le scria în franceză în jurnalul ținut în anii de ocupație: «Tout ce qui arrive est adorable».” – Sorin Lavric
„Necunoscuți nouă înșine și altora, cucerim pas cu pas un spațiu necunoscut lui însuși și nouă înșine. S-ar spune că necunoscutul nu se opune cunoscutului, cât aptitudinii de a re-cunoaște.
(…)
Admit că pozițiile rigid «tradiționaliste» au defectul paseismului. Ele preamăresc banalitatea trecutului preferabil: «„înainte era mai bine», «un nou Ev Mediu» și celelalte. Or, atâta timp cât trecutul recent duhnește de barbaria bolșevică, e aproape imposibil să nu fii relativ mulțumit cu situația prezentă. Când vii din iad, purgatoriul e plin de miresme.
(…)
Ca orice pesimist care se respectă, nutresc încă speranța că scandaloasele patologii ale spiritului comunitar pot fi vindecate: prin curajul de a pipăi cauzele sale profunde, dar și prin satirizarea noului conformism «religios», intim legat de postmodernitatea dogmatică și de absolutizarea tuturor «drepturilor», în detrimentul oricăror «responsabilități». Invocarea generică a «drepturilor» e doar o sursă de flaterie narcisică. Într-un asemenea aranjament unilateral, locul cetățenilor lucizi e ocupat de «idioții utili», care nu mai sunt aserviți prin ucaz (ca înainte de 1989), ci prin beția «opiniei» fără urmări. Se cuvine să trecem de la democrația originală, la cea originară, care așază cetățeanul în mijlocul cetății. Dacă vom continua să ne exercităm «drepturile» în detrimentul cadrului teologico-politic furnizat de națiune, dacă tirania majorității hipnotizate se va agrava prin deriva parlamentarismului demagogic, atunci partea asiatic-infantilă a sufletului nostru colectiv o va sufoca pe cea europeană, maladiv slăbită de comunism.” Teodor Baconschi.
Teodor Baconschi s-a născut la București, în 1963. Este doctor în Antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor al Universității Paris-Sorbonne, Paris IV, 1995, și a urmat studii post-doctorale la New Europe College, București, 1996. Din 2006 deține gradul diplomatic de ambasador.
Carieră diplomatică: ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino, 1997–2000. Director general MAE, 2001–2002. Ambasador al României în Republica Portugheză, 2002–2004. Secretar de stat pentru Afaceri Globale, MAE 2004–2006. Consilier prezidențial, 2006–2007. Ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco, 2007–2009. Ministru al Afacerilor Externe, 24 decembrie 2009–24 ianuarie 2012.
Este Comandor al Ordinului Pius IX, Vatican, Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit, Portugalia, Comandor al Legiunii de Onoare, Franța, Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios, România și deține Ordinul Sfintei Agatha, San Marino.
Volume publicate sub semnătura Teodor Baconsky : Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996. Râsul Patriarhilor, București, Anastasia, 1996. Iacob și îngerul, București, Anastasia, 1996. Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, București, Anastasia, 1997. Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999. Roma caput mundi (împreuna cu Horia Bernea), București, Humanitas, 2000. Pe ce lume trăim, București, Editura Pro, 2004. Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, București, Humanitas, 2007. 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), București, Curtea Veche, 2009. Bisericile de lemn din Maramureș, album UNESCO, 2010.
Simona Vasilache – Dicționarul mărunțișurilor
Colecția savoir-vivre. Ilustrația copertei: Stela Lie
Simona Vasilache este redactor „de Externe” al României Literare. A semnat două cărți și s-a implicat cu bucurie în tot felul de jocuri editoriale și publicistice – roman colectiv, grupaje, anchete, rubrici diverse în reviste diverse, și alte mărunțișuri.
Cu fascinație pentru secretele mărunte și discret hedonism, dincolo de elitismul simbolurilor, de la cancelarie la berărie, între bine și rău, un univers cutreierat de mari siluete solitare care invită la o degustare a deliciilor conviviale.
De la cofetăria cu rol de cerc social,
la concurență cu cafeneaua,
la cofetăria ca liman al celor excluși
din alte cercuri.
Un mic dicționar și o încercare de a ordona în joacă ceea ce nu poate fi ordonat decât mizând pe structurile ascunse ale hazardului și pe complicitatea cititorului.
„Folosul lucrurilor nu se confundă cu folosința, iar rostul pentru care sunt făcute nu-i același cu îndreptarea pe care le-o dăm. Așadar, tâlcul oului, un soi de perpetuum simbolic, prin credințe și lumi diferite, nu e nici folosința imediată, «ca de mâncare», nici aceea ciclică, a șirului de vieți efemere care se amână din una-ntr-alta, ci așteptarea. Exact ce-i lipsește lumii din Uvedenrode, surpată «sub timp, sub mode». Desăvârșirea, vezi bine, e visul unei nopți de răbătoare.
Bucuria și tristețea. Se servesc împreună, a doua covârșind-o, deseori, pe prima. La joie venait toujours après la peine, dar nu întotdeauna.“ – Simona Vasilache
Istoria lumii de Andrew Marr la Editura Nemira
Editura Nemira publică un volum de excepție – Istoria lumii, de Andrew Marr (foto 4), faimosul realizator de documentare BBC. Traducere – Dan Lazăr și Cora Radulian.
Volumul care apare în colecția „Istoria” se adresează atât pasionaților de istorie, urmând toate momentele cronologice importante, cu bibliografia cea mai recentă, dar și publicului larg, punctând acele amănunte istorice care ne-au schimbat destinele, dar despre care se știu încă prea puține lucruri.
Un puzzle fascinant compus din momente istorice cunoscute sau mai puțin cunoscute, biografii care au schimbat lumea, locuri unde s-a scris istorie.
Din preistorie și până în zilele noastre, istoria mare se împletește cu istoria mică. Noile descoperiri dezvăluie într-o altă lumină poveștile lumii, a cărei istorie se schimbă odată cu noi. Andrew Marr călătorește înapoi în timp și descoperă legăturile între epoci, locuri, oameni și întâmplări. Evenimentele care au schimbat omenirea se reașază într-un puzzle uriaș. Povești nespuse se descoperă în premieră, imagini nevăzute se arată, personaje nevăzute ies din umbră.
„Cu cât vom înțelege mai bine felul cum conducătorii pierd contactul cu realitatea sau motivul pentru care revoluțiile produc dictatori mai frecvent decât produc fericire sau pentru care unele regiuni ale lumii sunt mai bogate decât altele, cu atât ne va fi mai ușor să ne înțelegem propriile vremuri.” Andrew Marr
„O carte extraordinară. Andrew Marr are un stil remarcabil și un control special asupra materialului. Lucrarea lui ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toți cei care studiază istoria.” The Spectator
Andrew Marr, jurnalist și scriitor, s-a născut în 1959 și la începutul carierei a fost analist politic, după care a devenit editor la The Independent, iar apoi s-a alăturat grupului BBC, în cadrul căruia a realizat numeroase emisiuni politice și istorice atât la televiziune, cât și la radio. În 2007 a conceput o serie dedicată istoriei politice a Marii Britanii după Al Doilea Război Mondial. După succesul de care s-a bucurat, a continuat să lucreze documentare istorice apreciate, studiind personalități istorice, printre care Margaret Thatcher și regina Elisabeta a II-a, și să publice editoriale și documentare în presa britanică. În 2012 a prezentat la BBC seria Andrew Marr’s History of the World. În același an a publicat ambițioasa lucrare Istoria lumii. Printre volumele care au precedat-o se numără The Diamond Queen: Elizabeth II and Her People (2011), The Making of Modern Britain (2009), A History of Modern Britain (2007).
Introducere
Scrierea unei istorii a lumii este ridicolă prin definiție. Cantitatea de informații este prea vastă pentru a putea fi absorbită de un singur individ, iar probabilitatea erorilor este imensă. Unicul motiv pentru a o scrie și pentru a o citi este că inexistența unei înțelegeri a istoriei lumii ar fi încă și mai ridicolă.
Examinarea retrospectivă ne poate îmbunătăți examinarea personală. Cu cât vom înțelege mai bine felul cum conducătorii pierd contactul cu realitatea sau motivul pentru care revoluțiile produc dictatori mai frecvent decât produc fericire sau pentru care unele regiuni ale lumii sunt mai bogate decât altele, cu atât ne va fi mai ușor să ne înțelegem propriile vremuri. Dimensiunea subiectului aduce riscuri evidente: abstractizări plictisitoare pe de o parte și un galimatias amețitor de povești pline de viață pe de altă parte. Eu am ales subiecte și momente care-mi par util de reprezentative și am încercat să le asociez cu o narațiune mai vastă. Dar aș fi putut scrie altă carte cu o selecție aproape complet diferită; și, neîndoios, încă o carte după aceea.
Tema mea generală este cât se poate de directă. Prin capacitatea noastră de a înțelege și de a modela lumea care ne înconjoară, noi, oamenii, suntem o accelerare biologică energică și acrobatică de abilități și gândire, care a dus la o recentă accelerare a numărului nostru și a puterilor noastre. Înțelegem acum destule despre începuturile vieții pe această planetă, despre structura celor care ne înconjoară și despre locul planetei în cosmos. Începem chiar să ne explorăm conștiința de sine, steaua aceea strălucitoare din „deșteptarea lumii“, așa cum a spus un filosof. Probabil că populația noastră este prea mare în prezent pentru ca planeta s-o poată susține foarte mult timp – deși asta depinde de felul cum alegem să trăim –, însă abilitățile noastre tehnice ne oferă cel puțin o șansă de a răzbate, tot așa cum am supraviețuit și altor încercări.
Pe de altă parte, această excelență tehnică și științifică nu și-a găsit în politică un corespondent care să ne ofere o mândrie similară. Imaginați-vă că ați fi în stare să apelați și să discutați cu o țărancă din timpul lui Iisus sau cu un războinic aztec. Dacă le-ați arăta telefonul vostru mobil și ați încerca să le explicați cum funcționează (presupunând că ați ști asta), n-ați avea nicio șansă de a-i face să înțeleagă. Ar trebui mai întâi să le fie descrisă o mulțime de concepte nefamiliare – aproape un întreg manual de istorie. Însă dacă ați vrea să le povestiți despre Stalin, despre politicieni corupți sau despre conflictele dintre dictatori și populații în lumea arabă contemporană, ei ar înțelege imediat tabloul de ansamblu.
Noi am înregistrat progrese. Majoritatea locurilor sunt mult mai puțin violente decât în societățile anterioare. O lume aflată sub egida Națiunilor Unite supurează de sărăcie și scapără de războaie, totuși este mai bună decât o lume a imperiilor rivale. Cu toate acestea, când se ajunge la poftele noastre, la mâniile noastre, la relația noastră cu puterea, nu există nimic comparabil cu progresul pe care l-am văzut în societatea noastră științifică și tehnică. Cu cât aflăm mai multe despre începuturile istoriei noastre ca vânători-culegători și despre lunga noastră istorie de agricultori, iar apoi despre accelerația amețitoare a comerțului și industriei mondiale, care ne-a purtat în epoca modernă, cu atât ni se pare mai puțin misterioasă lumea contemporană. În sfârșit, sper că marea parte a paginilor următoare îi va face pe cititori să se gândească nu doar la imperii de mult apuse, ci și la „aici“ și „acum“.
Între timp istoria continuă să se schimbe. Aceasta a fost o epocă de aur pentru pasionații de istorie, cu lucrări noi și detaliate într-o mulțime de domenii, care s-au revărsat anual din tipografii; de toate, de la istorii ale banilor până la tărâmuri europene uitate, de la comparații între Imperiile Roman și Chinez până la opinii inedite despre Stalin și Al Doilea Război Mondial. Nimeni n-a putut spera să le citească pe toate, însă cartea aceasta a fost alimentată de mulți ani de lecturi frenetice în multe domenii diferite.