Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, aflat ieri la București unde a participat la prima ședință comună a guvernelor român și bulgar, a lansat o ipoteză interesantă. Borisov susține că României și Bulgariei ar trebui li se permită un deficit bugetar ridicat, precum în Italia, Spania, Portugalia și Marea Britanie.
Deficitul bugetar al Bulgariei a fost în 2010 de 4,1%, în vreme ce acela al României a sărit de 7%, iar anul acesta este așteptat să se plaseze în jurul valorii de 4,4% din PIB. Anul viitor cele două țări s-au angajat să reducă deficitul sub pragul de 3%, însă, pe fondul diminuării prognozelor de creștere economică de la 3,5% – 4%, România se va confrunta cu o scădere a veniturilor, drept urmare va trebui fie să-și ajusteze cheltuielile, fie să-și majoreze deficitul. Marți ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu a susținut că nu vor fi făcute anul viitor alte reduceri de cheltuieli, admițând, în aceeași vreme, că prognoza de creștere va fi reevaluată la 2%.Datele bugetului României pentru 2012 sunt deocamdată neclare pentru că, deși trebuie să prezinte până mâine Parlamentului proiectul legii bugetului, Executivul de la București așteaptă acordul FMI, care își va trimite aici o misiune de evaluare abia pe 25 octombrie.
Ipoteza lui Borisov nu a primit un răspuns de la premierul Emil Boc, dar, în trecut, Guvernul român a susținut că deficitul în 2012 va fi menținut la 3%. Recent, Guvernul a negociat cu FMI să scoată o parte dintre arieratele societăților de stat de la calculul deficitului – un semn că încadrarea în cele trei procente convenite cu Fondul va fi un exercițiu extrem de dificil.
Unii economiști sugerează ca Guvernul să preseze pentru un deficit mai mare de 3% din PIB, dar fiind prognozele deloc optimiste ale evoluției economice a întregului continent.
Borisov a făcut o comparație amuzantă, vorbind de deficitul bugetar: “Eu și cu domnul Boc am glumit atunci când am spus că echipele naționale de fotbal ale României și Bulgariei nu prea merg bine, dar pot fi foarte bine îmbunătățite dacă ridicăm deficitele la buget, precum în țări ca Italia, Spania, Portugalia și Anglia. Așa că am găsit și o foarte serioasă legătură cu deficitele de buget mari și cu campionatele de fotbal.”
Bulgaria așteaptă ca economia ei să crească anul acesta cu două procente, în vreme ce economia României va crește foarte probabil cu 1,5%.
Guvernul României și cel al Bulgariei s-au reunit, ieri la București, în prima ședință comună a celor două cabinete, pentru a discuta atât proiecte comune în energie, transporturi, agricultură, educație.
Cei doi premieri au decis constituirea unui consiliu de cooperare la nivel înalt care să pregătească anual ședințe comune de guvern, până la următoarea reuniune urmând să fie analizate mai multe proiecte, precum crearea unui brand al Dunării în regiune.
Reuniunea de ieri a guvernelor român și bulgar a fost prima de acest fel. România a mai avut ședințe comune de guvern cu Ungaria și Republica Moldova.