Vladimir Putin (foto), cunoscut pentru mâna forte cu care ține frâiele economiei ruse, a afirmat că guvernul de la Moscova ar putea vinde parțial sau chiar integral participațiile deținute în cadrul unor companii de stat, inclusiv în cadrul VTB Group, al doilea mare creditor rus, scrie Bloomberg.

“Este posibil ca statul să devină un acționar minoritar în cazul unor active de stat sau să se retragă integral? Este posibil”, a spus premierul rus. “Pentru aceasta este nevoie de timp. Schimbările în ceea ce privește economia și sfera socială sunt necesare. Acestea sunt activele importante pentru noi”, a explicat premierul rus. Comentariile lui Putin survin la scurtă vreme după ce directorul de la VTB a vorbit despre vânzarea unei participații de 10% pe care guvernul o deține în cadrul creditorului.