Compania Celox, controlata de actualul presedinte al grupului suedez de servicii medicale Medicover, Jonas af Jochnick, care detine deja 35,1% din titlurile grupului, a lansat o oferta publica de preluare a restului actiunilor Medicover, potrivit unui comunicat al companiei, preluat de Mediafax.
Compania a oferit 120 de milioane, insemnand 120 de coroane suedeze pe actiune (13 euro), pret mai mare cu 23% decat valoarea de tranzactionare din ultimele trei luni inregistrata pe bursa din Stockholm si cu 29% fata de pretul de inchidere de joi.
In Romania, Medicover administreaza sase centre medicale, din care trei in Bucuresti si cate unul in Focsani, Cluj-Napoca si Constanta. De asemenea, compania colaboreaza cu peste 60 de clinici partenere, situate in toate resedintele de judet si in alte orase importante.