Cel mai probabil, președintele îi va avea ca invitați la masa de Paști pe fratele său Mircea Băsescu și pe soția acestuia.

Și anul trecut șeful statului s-a aflat, de Paște, pe litoral, stând la vila de protocol de la Neptun, fără a ieși în public, el preferând să petreacă sărbătorile în intimitatea familiei.

În cazul în care se va decide, totuși, să iasă în public, președintele Traian Băsescu va putea să ia lumina de Înviere de pe plaja din Mangalia, aflată în apropierea vilei sale, sau pe plaja Modern din Constanța, unde Arhiepiscopia Tomisului a organizat Slujba de Înviere și unde este așteptată participarea a mii de credincioși constănțeni.

În 2010, de Paște, președintele Traian Băsescu s-a aflat, alături de soția sa și de fiica cea mică, Elena, la Miercurea Ciuc, unde a asistat la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă “Sfântul Nicolae” din municipiu. Președintele Traian Băsescu spunea că a mers la Miercurea Ciuc pentru că a apreciat că românii trebuie să fie încurajați și trebuie să simtă solidaritatea.

Subiecte #Basescu#Paste