Președinția egipteană a anunțat, miercuri, instaurarea stării de urgență pentru o lună în această țară, după intervenția sângeroasă a forțelor de ordine pentru dispersarea manifestanților islamiști din două piețe din Cairo, relatează AFP.
Cel puțin 124 de manifestanți au fost uciși doar în piața Rabaa al-Adawiya, potrivit numărătorii efectuate de un jurnalist al AFP aflat la fața locului, iar susținătorii președintelui Mohamed Morsi, demis de armată la 3 iulie, și-au multiplicat manifestațiile în toată capitala și în mai multe alte orașe mari din țară.