Sedinta de vineri a fost caracterizata de o scadere generalizata inscriindu-se astfel pe trendul in general descendent consemnat saptamana trecuta. Aproape toate companiile din sectorul financiar au inregistrat deprecieri.
Brokerii spun ca aparitia acestor corectii negative la nivelul pietei poate fi considerata o situatie normala dupa o perioada destul de indelungata de cresteri generalizate. Astfel, unii investitori prefera sa isi marcheze profitul in conditiile in care oricum piata se astepta la o corectie dupa evolutia foarte buna de la inceputul anului. In acelasi timp, lichiditatea Bursei nu este foarte ridicata, vineri fiind chiar in scadere comparativ cu sedinta precedenta, la aceasta situatie contribuind, potrivit brokerilor si perioda de vara.
Cele mai tranzactionate actiuni de pe piata au fost cele ale SIF Oltenia, cu un rulaj de 10,2 miliarde de lei. Aceste actiuni au mai pierdut 1,4%, pretul la inchidere fiind de 7.250 lei/actiune. Si actiunile celorlalte SIF – uri au inregistrat scaderi, indicele BET – FI, care urmareste evolutia acestor companii, pierzand 1,3%. Actiunile SIF s-au aflat pe un trend in general descendent pe parcursul saptamanii trecute, corectiile negative inregistrate de aceste titluri fiind asteptate de alti investitori pentru a intra pe SIF la preturi mai scazute.
Actiunile SIF Transilvania s-au situat vineri pe locul doi intre cele mai tranzactionate titluri. Ultima tranzactie s-a perfectat la pretul de 9.000 lei/actiune, in scadere cu 0,6%. Valoarea transferurilor a fost de 6,8 miliarde de lei.
O evolutie buna au avut actiunile Rulmentul Brasov, care au inregistrat o apreciere de 5,7%, pretul la inchidere fiind de 1.480 lei/actiune. Lichiditatea titlurilor a fost in crestere comparativ cu sedinta precedenta, pe un volum de peste 829.000 actiuni, valoarea tranzactiilor fiind de 1,2 de miliarde lei. Actiunile Rulmentul se tranzactioneaza cu discount fata de activul net, aceeasi situatie intalnindu-se, de altfel, si in cazul titlurilor Zimtub. Actiunile Zimtub au castigat vineri 8,5%, pe parcursul sedintei pretul urcand chiar cu peste 14% pana la maximul de 23.000 lei/actiune. Evolutia actiunilor Zimtub pe parcursul saptamanii trecute a fost caracterizata in general de o presiune crescuta la cumparare, in acelasi timp oferta de actiuni a fost cu mult redusa comparativ cu cererea. Tot saptamana trecuta a fost raportat si un alt actionar semnificativ in cadrul Zimtub. Tranzactiile de vineri cu actiunile Zimtub au insumat 571 de milioane lei.
Actiunile Petrom au avansat cu 0,8%, inchiderea facandu-se la pretul de 2.430 lei/actiune. Transferurile au totalizat 2,2 de miliarde lei. Titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au fost cotate la finele sedintei la pretul de 600 lei/actiune, cotatia neinregistrand modificari fata de pretul de joi. Valoarea tranzactiilor a fost de 3,6 de miliarde lei.
Pentru saptamana aceasta au fost convocate AGA la societatile Amep si Oltchim in zilele de 9 si respectiv 12 august. Sofert a convocat AGEA pe data de 10 august.
Piata RASDAQ
Actiunile producatorului de articole de imbracaminte Braiconf Braila au atins un nou maxim istoric de 58.000 lei/actiune, aceste titluri fiind cele mai tranzactionate pe RASDAQ dintre cele apartinand companiilor listate la Categoria I.
Pretul mediu al actiunilor Braiconf a inregistrat o apreciere usoara, de 0,9%, situatie datorata faptului ca majoritatea pachetelor de actiuni au fost transferate la pretul de 56.000 lei/actiune. Cu titlurile Braiconf s-au realizat 51 tranzactii, cele mai multe de pe aceasta piata in sedinta de vineri. Cel mai important actionar al Braiconf este Asociatia Salariatilor, care detine 39,9% din actiuni. In actionariatul Braiconf au intrat si o serie de fonduri de investitii, dintre acestea cele mai mari pachete de actiuni detinand Tidal Wave Trading Ltd. si Romanian Reconstruction Capital Ltd., raportate cu participatii de 9,9%, respectiv 9,3%. Actiunile Braiconf sunt in prezent tranzactionate pe platforma tehnica a Bursei de Valori.
Prin intermediul aceluiasi sistem tehnic sunt tranzactionate si actiunile operatorului portuar Socep Constanta. Titlurile Socep au pierdut vineri 2,8% la nivelul pretului mediu. Ultima tranzactie cu aceste actiuni s-a perfectat la pretul de 1.670 lei/actiune. Lichiditatea actiunilor Socep a crescut comparativ cu sedinta precedenta, vineri fiind transferat un pachet total de peste 203.000 actiuni. Valoarea tranzactiilor a fost de 331 milioane lei.
Cel mai mare rulaj in cadrul tranzactiilor comune l-au realizat actiunile companiei Athenee Palace. Vineri s-a derulat o tranzactie mai mare cu actiunile Athenee, prin intermediul careia s-a transferat un pachet reprezentand 0,7% din capitalul social al companiei. Acest transfer s-a realizat direct la maximul posibil al zilei de 13.750 lei/actiune. Pachetul total de actiuni transferat pe parcursul sedintei reprezinta 0,9% din numarul total de actiuni. Luna trecuta, actiunile Athenee au mai facut obiectul unor tranzactii importante, SIF Oltenia vanzandu-si participatia detinuta in cadrul acestei companii.
Vineri s-a realizat si o tranzactie speciala, un investitor achizitionand 4% din actiunile companiei Norvea Brasov, specializata in comertul cu amanuntul al produselor cosmetice. Tranzactia respectiva s-a perfectat la pretul de 2.330 lei, apropiat de minimul posibil al zilei. In sedinta precedenta se transferase in piata un pachet de peste 3% din actiunile companiei, direct la maximul posibil al zilei. Cel mai important actionar al Norvea este persoana fizica Constantin Teodorescu, care detine peste 50% din actiuni, conform ultimelor raporari.Un alt pachet de 14,4% din actiuni este detinut de S.S.I. Infostar.
catalin.ciocan@zf.ro