Prețul de rezervă (sau preț de siguranță) reprezintă suma fixată de vânzător sub care acesta nu este dispus să vândă obiectul. În general, acest preț nu poate fi superior estimării minime din catalog. Exemplu: la ultima licitație Artmark, “Aur pe pânză”, (joi 17 iunie 2010), tabloul vedetă al vânzării a fost un ulei pe carton semnat de Ștefan Luchian și intitulat “Garoafe”. Valoarea estimativă din catalog a fost 150.000-200.000 de euro. În urma procesului de licitare, lucrarea a fost vândută cu 140.000 de euro (a doua cea mai mare sumă plătită la noi la o licitație publică, după celebrul “Aișé” de Camil Ressu). Cum se poate vedea, prețul de adjudecare a fost inferior valorii minime din catalog. Suma este însă, probabil, mai mare sau egală cu prețul de rezervă fixat de vânzător în acord cu casa de licitații. Spunem “probabil”, pentru că prețul de rezervă nu este dezvăluit licitatorilor. Aceștia sunt însă informați de existența unui preț de rezervă și pot ști dacă acest preț a fost atins. În ipoteza că prețul de rezervă nu a fost atins, vânzătorul nu este obligat să vândă.
De ce se stabilește acest preț de rezervă? Mulți vânzători au constatat că un preț de pornire prea ridicat îi descurajează pe cumpărători, în vreme ce un preț de plecare atractiv, mai scăzut, favorizează vânzarea obiectului la un preț net inferior sumei scontate. Definirea prețului de rezervă permite evitarea acestor situații.
Casa de licitații Goldart, de pildă, stabilește în Regulamentul de funcționare: “Prețurile minime de vânzare sunt stabilite de comun acord între depunător și Casa de Licitație și sunt înscrise în prezentul contract (preț de rezervă). Acesta poate fi modificat cu acordul părților.”
Cel mai mare site de vânzări de pe Internet, eBay, stabilește, în cadrul vânzărilor de tip licitație (există și anunțuri cu formatul “Vânzare imediată” sau “Anunț clasic”, care nu conțin opțiunea “preț de rezervă”), că trebuie plătite niște taxe pentru opțiunea “preț de rezervă”. Taxele sunt rambursate în cazul în care obiectul este vândut. Tot așa, site-ul precizează că, după ce vânzătorul a primit oferte, el poate scădea prețul de rezervă. Trebuie remarcat faptul că eBay, spre a păstra confidențialitatea, precum și siguranța vânzătorilor și achizitorilor, limitează informațiile privind istoricul licitației.
Iată un exemplu de preț de rezervă, furnizat chiar de site-ul menționat. Un vânzător dorește să obțină cel puțin 100 de euro pentru un obiect, dar se teme că un preț de plecare de 100 de euro îi poate descuraja pe cumpărători. Dacă se hotărăște să fixeze un preț de rezervă, el poate defini prețul de pornire la 0,99 euro, 5 euro, 10 euro, sau orice altă sumă inferioară prețului de rezervă, în formularul de scoatere la licitație. Ulterior, el poate defini prețul de rezervă la 100 de euro. Licitația va începe, prin urmare, la un preț inferior, dar vânzătorul nu va fi obligat să vândă obiectul dacă suma strigată nu atinge prețul de rezervă de 100 de euro. (vezi captura de ecran, foto 1). Cu toate că obiectul a suscitat o licitare (săgeata B), prețul de rezervă fixat de vânzător nu a fost atins (săgeata A). Vânzătorul nu este obligat să vândă.
Nici eBay, întocmai oricărei case de licitații, nu va dezvălui
potențialilor cumpărători care este prețul de rezervă al unui
obiect. Se întâmplă, în schimb, ca aceștia să-l întrebe direct pe
vânzător. Această practică este autorizată pe eBay (dar comunicarea
prețului, evident, nu este obligatorie).