Termoelectrica va solicita Autoritatii de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) sa aprobe majorarea cu circa trei dolari, pana la 42 de dolari pe megawatt, a pretului de comercializare a energiei, a declarat directorul comercial adjunct al companiei, Petre Stroe. Cresterea este justificata de influentele externe: riscul valutar si majorarea preturilor la combustibili, a adaugat Stroe. Potrivit oficialului Termoelectrica, este dificil de observat influenta acestei majorari asupra tarifelor pentru consumatorii casnici si industriali, deoarece la realizarea cosului energetic, stabilit de ANRE, participa si companiile Hidroelectrica si Nuclearelectrica. In prezent, preturile medii de achizitie a energiei produse, pentru cele trei companii care formeaza cosul energetic, sunt de 39 de dolari la Termoelectrica, 6 dolari la Hidroelectrica si 14 dolari la Nuclearelectrica. Pentru a diminua impactul asupra pretului de productie, Termoelectrica incearca sa reduca ponderea importurilor de combustibili in totalul costurilor. Mediafax