Prețul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca a ajuns în prezent la valoarea de 925 euro mp util, cu 7,9% mai puțin decât nivelul înregistrat în urmă cu un an. Tendința de scădere a fost resimțită cu precădere pe segmentul unităților noi scoase la vânzare în Cluj, potrivit sitelui imobiliare.ro.

În ceea ce privește prețul mediu cerut pentru apartamentele construite în Cluj-Napoca înainte de 1989, acesta este mai mic cu până la 6,2% în comparație cu luna octombrie 2010, cea mai mare diferență fiind înregistrată în cazul unităților cu trei camere. Dacă în urmă cu 12 luni, un apartament cu trei camere, situat într-un bloc construit în Cluj-Napoca înainte de 1989, se vindea cu 1.021 euro mp util, în prezent prețul a scăzut la 958 euro mp util.

În luna octombrie 2011, prețul mediu pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a înregistrat o scădere de 1,1% față de luna anterioară, coborând de la 988 euro mp, la 977 euro mp. Cea mai mare variație de preț este întâlnită în cazul garsonierelor, unde s-a înregistrat o scădere de 2.1%. Apartamentele vechi cu două camere s-au ieftinit cu 0,6% în ultimele treizeci de zile, iar unitățile cu trei camere au înregistrat o scădere a prețului cu 0,5%.

Indicele imobiliare.ro reprezintă prețul exprimat în euro pe metru pătrat de suprafață utilă al apartamentelor de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinație rezidențială, pe baza anunțurilor publicate pe site de către agențiile imobiliare și proprietari. Indicele este calculat zilnic în baza ofertelor introduse în ultimele 7 zile față de ziua de raportare la nivel național și ia în calcul, în medie, 22.000 de oferte publicate lunar în 41 de județe. Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare scădere în luna octombrie dintre toate orașele analizate, de 4%.

Indicele imobiliare.ro este disponibil pentru orașele București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara, Iași și Ploiești. Portalul Afacerilor Imobiliare este proprietatea companiei RealMedia Network din Timișoara.