Prețul mediu brut de construcție (“hard cost”) al unei clădiri cu un subsol și zece etaje se ridică în prezent la circa 450-550 de euro pe metru pătrat, cost la care se adaugă însă cheltuieli adiacente (“soft cost”), care pot suplimenta cu încă 25% costul final, a declarat Florin Popa, managing partner al companiei de consultanță în construcții Vitalis Consulting, în cadrul conferinței “Cât costă să construiești un metru pătrat de apartament în România”, organizată de Ziarul Financiar.
“În acest preț însă nu este inclus terenul și utilitățile. Dacă includem și 10% costuri de proiectare, 5% contingency (cheltuieli neprevăzute – n.red.) și 10% finanțare, putem ajunge la un preț de 750-800 de euro pe metrul pătrat”, a spus Popa.
În urmă cu doi ani, prețul mediu brut de construcție (“hard cost”) se ridica la circa 680-800 de euro, potrivit reprezentantului Vitalis Consulting.
“Luând în calcul costurile, care au mai scăzut, putem spune că ar fi momentul potrivit pentru demararea unor proiecte de apartamente, dar având în vedere cererea actuală, nu consider că este momentul propice. Am senzația că s-a atins nivelul minim în ceea ce privește costurile, e tot ceea ce se mai poate face”, a explicat Popa.