Consumatorii se orienteaza tot mai mult dupa pret atunci cand vor sa-si cumpere o imprimanta. Ei nu sunt dispusi sa plateasca in plus pentru un produs cu functii suplimentare si cer producatorilor echipamente tot mai performante si mai usor de utilizat, care sa nu coste insa mai mult. Tendintele sunt valabile peste tot in lume, deci si in Romania, au anuntat ieri la Bucuresti oficiali Hewlett-Packard. De fapt, imprimantele au devenit un bun de larg consum iar pretul lor este intr-o continua scadere, a precizat un reprezentat HP. Cresterea cea mai pronuntata o va cunoaste in acest an segmentul echipamentelor multifunctionale si cel al imprimantelor photo, influentat mult de cererea tot mai mare de pe piata aparatelor foto digitale. HP la randul sau are ambitii mari legate de acest segment. Compania s-a pregatit sa iasa piata in 2003 cu 5 noi modele de aparate digitale. “In fiecare an imbunatatim performantele camerelor cu aproximativ 33% in conditiile in care pretul nu se schimba”, a precizat un oficial HP.