Câteva lucruri de bază despre științele moderne ale economiei și psihologiei
Înțelegerea modului în care oamenii se comportă efectiv – și nu a celui în care s-ar purta dacă, de exemplu, ar avea accces la informații perfecte și le-ar utiliza eficient în încercările lor de a-și atinge scopurile, pe care ei înșiși le cunosc foarte bine – constituie subiectul unui domeniu important de specialitate din știința modernă a economiei, denumit “economie comportamentală”. Teza centrală a acestui curent de cunoaștere științifică este aceea că, și atunci când comportamentul omului nu corespunde cu principiile standard ale raționalității, poate fi totuși prevăzut – are un caracter predictibil. Și, dacă putem înțelege ce anume determină comportamentul, atunci putem și să-l influențăm decisiv.[1]
Studiile de psihologie modernă și de economie comportamentală au observat că, în anumite locuri, există percepții sistematic eronate. În cadrul judecăților de valoare intervin constant subiectivisme. Iar cercetarea și-a propus să explice ce anume determină aceste înclinații subiective și percepții eronate.
Încadrarea și percepțiile greșite
Studiile de economie comportamentală au scos în evidență gradul în care percepțiile noastre sunt influențate de fenomenul de “încadrare” – spre exemplu, de contextul în care se pune problema analizei. Un exemplu edificator în acest sens ar fi situațiile de identificare vizuală directă a răufăcătorilor, organizate la poliție: chiar dacă nici unul dintre suspecții aliniați nu avea cum să se afle la locul faptei, martorii oculari îl vor identifica pe unul dintre ei, cu convingere, ca fiind făptașul. În mare parte, bătălia politică se duce azi pentru încadrarea lucrurilor într-un anumit fel. Cadrele subiective pe care părți diferite din societatea noastră apasă cu toată puterea le afectează acestora judecata.
Cadrele pot fi manipulate, ceea ce face să poată fi manipulate și percepțiile, și comportamentul. Aceste cadre și percepții se pot autoconsolida.[1]
Un set de experimente arată cât de “fragile” și de ușor influențabile pot fi convingerile noastre. Subiecților li se cere să tragă un bilețel cu un număr, dintr-o pălărie. Apoi, sunt întrebați ceva despre care au relativ puține informații, cum ar fi numărul de nave care au trecut prin Canalul Panama pe parcursul anului trecut. Din câte se pare, răspunsul se leagă în mod sistematic de numărul aleatoriu pe care fiecare subiect l-a tras din pălărie – cei care au tras un număr mai mare răspund sistematic cu un număr mai mare.[1]
Teoria economică standard începe, așa cum am remarcat deja, cu prezumția că indivizii au preferințe și convingeri bine definite. Ei iau decizii în privința a cât de mult să economisească, pe baza unei evaluări atente a avantajelor pe care le-ar avea consumul de azi, comparativ cu amânarea lui pe viitor. Realitatea stă complet altfel. Atunci când angajatorii îi întreabă pe oameni cât de mult din salariu doresc să li se vireze în contul de pensie, răspunsul depinde enorm de modul în care angajatorul “încadrează” întrebarea. Dacă el spune, să zicem, că se vor deduce 10 procente din salariu și se vor vira în contul de pensie, dacă angajatul nu alege să economisească mai mult (15 procente) sau mai puțin (5 la sută), într-o majoritate covârșitoare a cazurilor angajații vor alege varianta de 10 procente. Dar dacă angajatorul spune că se vor deduce 15 procente, dacă angajatul nu alege o cifră mai mică (5 la sută sau 10 la sută), varianta cu 15 procente va fi aleasă mult mai des. Dacă angajatorul pune întrebarea altfel, oferind opțiuni de 20 sau 25 la sută, aceste opțiuni – irelevante pentru majoritatea oamenilor, dat fiind că oricum n-ar alege un asemenea procentaj, în nici un caz – continuă totuși să influențeze alegerea angajatului.[1]
Comportamentul de acest fel n-ar trebui să ne surprindă (cel puțin nu pe cei care nu sunt economiști). Oamenii n-au de unde să știe, de fapt, cum va arăta viața lor de acum peste patruzeci de ani, deci nu prea au nici pe ce să se bazeze, când decid cât de mulți bani să economisească acum. Modelul standard al teoriei economice îi pune pe indivizi să facă alegeri în mod repetat – între salată verde și salată de varză, să zicem, experimentând pentru a descoperi ce anume le place cu adevărat. Dar, cu excepția cazului în care reîncarnarea chiar există, nimeni nu poate parcurge de-a lungul timpului, în mod repetat, experimentul economisirii: dacă individul economisește prea puțin, poate că va trăi suficient de mult încât să ajungă să regrete, dar nu poate întoarce timpul înapoi, ca să mai trăiască o dată și să experimenteze cum ar fi dacă economisește mai mult; la fel, și dacă economisește prea mult. Lumea din ziua de azi se deosebește atât de mult de cea de ieri, încât omul nu prea are ce învăța de la părinții săi despre economisirile pe ciclul de viață, iar copiii lui, nici atât.
Joseph E. Stiglitz – Prețul inegalității. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul, 616 pag, traducere: Smaranda Nistor. În curs de tipărire la Editura Publica, 2013