Pretul petrolului s-a stabilizat luni la peste 71 de dolari, dupa un avans semnificativ inregistrat saptamana trecuta, in conditiile in care dealerii analizeaza riscurile referitoare la livrarile din Nigeria si din Orientul Mijlociu, pe fondul cererii ridicate de benzina din SUA, transmite Reuters.

Contractele cu livrare in luna august pentru petrolul Brent, de referinta pe piata din Londra, au fost cotate la 71,26 dolari pe baril, la 07:34 GMT, in scadere cu 21 de centi fata de valoarea la inchiderea tranzactiilor de vineri. La sfarsitul saptamanii trecute, pretul a atins un nou maxim al ultimelor zece luni.

Pretul petrolului de referinta la bursele americane a scazut cu opt centi, la 67,92 dolari pe barili, dupa un avans de 5% consemnat in ultima saptamana. Mediafax